Vineri mi-am pus o fustă. Am încălțat tocuri. M-am rujat. Am traversat legănat aleea din parc. Am urcat scările de la Sala 2, Teatrul Național Timișoara. Am zâmbit. Am salutat. Am primit un compliment ciudat. M-am așezat pe scaun în sală. M-am abandonat necunoscutului.

Spectacolul s-a numit Vocile orașului cu scenariu și coregrafie de Pal Frenak. Pal Frenak reprezintă cunoscutul, numele lui. Am refuzat să citesc despre spectacol înainte. M-am abandonat necunoscutului datorită reputației. Îmi amintesc fiorul Alinei Ilea când mi-a destăinuit că face parte din distribuție. Distribuția este năucitoare. Pe lângă Alina Ilea, de care mă îndrăgostesc de fiecare dată când o revăd pe scenă, m-au impresionat Flavia Giurgiu și Marin Lupanciuc. Firește, am dat aceste nume bazându-mă pe intuiție, nu pe studii de teatru și film. Nu sunt critic de teatru, sunt iubitor prețios de teatru. Înțelegeți prețios cu următoarea cheie. Nu mă interesează doar să râd la teatru, mă interesează al dracului de tare să capăt o stare de spirit de la teatru, să rămân pe gânduri, să primesc impulsuri pentru a crea.

Ce am priceput eu din spectacol. Trupul este un mijloc de cunoaștere. Aceasta ar fi ideea, apoi m-am lăsat vrăjită de toate putințele și neputințele acestui mijloc de comunicare. Aș putea să vă povestesc câteva impresii, dar refuz. Spectacolul Vocile orașului nu necesită vorbe și cuvinte, ci o pereche de ochi să priviți. Nu se mai joacă luna aceasta, dar abia aștept să-l revăd. Sunt puține spectacolele care mă marchează cu nerăbdare. Ard de nerăbdare să revăd și să-mi compar sentimentele și gândurile.

Voi la ce spectacole mai ieșiți? Oferta este imensă în perioada asta. Sunt curioasă.

Foto: Carmen Vulpea boemă