Poate v-am mai spus. Nu sunt sigură. Nu-i nimic. Mai spun o dată. M-am apucat de ceva timp de Anii tinereții mele de Winston Churchill. Sunt curioasă de mințile remarcabile ale lumii. Am citit 200 de pagini. Stilul m-a cucerit, iar convingerile și opiniile lui Churchill m-au făcut să zâmbesc, să încuviințez sau să mă încrunt. În special o convingere mi-a ridicat o sprânceană, i-a ridicat-o și lui.

Înainte să devină Marele Om al Angliei, Winston Churchill a luat parte la apucăturile colonialiste ale Imperiului. Le lua ca atare. Nu le aproba sau accepta. I se păreau firești. Aici am ridicat eu din sprânceană. La vremea respectivă nici unui englez nu-i trecea prin minte că încalcă drepturile vreunui popor. Englezii și-au desăvârșit competențele financiare în acea perioadă. Nu pot afirma că au furat ca-n codru. Legal, sigur au justificare. Dar gândirea? Winston Churchill a ridicat el din sprânceană când l-a auzit pe un spaniol exprimându-și neliniștea din cauza revoltelor din Cuba. Adică și spaniolii au aceleași pretenții ca englezii?

Ne-am mirat. S-a mirat autorul. S-a mirat cititorul. Am continuat lectura care îți trezește interesul. Este ca și cum ai lua ceaiul cu o minte strălucită. Simți cum la interior ceva irupe. La mine a debordat într-o asociere casnică. Cum s-a mirat Churchill de spaniol, de pretențiile lui similare cu ale englezilor, așa se miră bărbatul actual român de pretențiile femeii. Și femeia dă dovadă de individualism, de ambiție, de miserupism pentru treburile banale ale casei? Aparența dintr-un cuplu are tot atâtea straturi cât o ceapă și tot atâta iuțeală. Câte dintre noi nu miorlăim singure, ne plângem la prietene și atacăm cu arma cea mai testată și eficientă, cicăleala?! Un număr nerecunoscut de copleșitor. Dacă toate femeile ar lua atitudine, instituția căsătoriei și-ar trăi ultimele zile. Oricum, suspectez că femeile încă se mărită deoarece nu renunță la ideea de prințese. Pentru o zi în rochie albă stă femeia zeci de ani în frustrări, furie și tristețe.

Îmi plac parteneriatele dintre două persoane. Le consider benefice pentru ființă. E potențial în doi. Firește, pentru cine știe să-l respecte pe celălalt ca persoană separată, nu ca un englez sau spaniol din perioada imperialismului.

Unde dai și unde crapă. Aici m-au dus pe mine gândurile. Mi-a dinamitat slăbiciunea de femeie. Abia aștept să mă reîntorc la lectură.

Foto: Carmen Vulpea boemă