Zice Dunia

De 24 iul., 2015 1 No tags 2

542544_437626399580853_898519183_nMă încearcă des un sentiment de superioritate. Știu, ascunde un complex de inferioritate. Mi-am zis zilele trecute, de fapt m-am suspectat că aș fi un copil dotat. Copiii dotați sunt predispuși la conflictualitate interioră, de la Jung putere.
Da, fac haz de necaz, probez, ca și în alte dăți, umorul în scris.

Abandonez comicul. Revin. Mă încearcă uneori un sentiment de superioritate. Am deschis atâtea uși și tot atâtea ferestre cu lecturile mele. E așa puternică uneori impresia că am descoperit algoritmul vieții, că o înțeleg, că o pot duce până la tristul și inevitabilul ei final. Funest.

Imediat îmi apar în minte Ilie Gyurcsik, Richard Dawkins, Darwin, Freud. Fix în această ordine.

E secunda aceea, puternică, impresionabilă, când  înțeleg, par să înțeleg viața.

Și vine secunda doi: nu mai știu nimic. Sau cel mai trist: știu exagerat de puțin. Știu să traversez strada, să-mi fac ceaiul dimineața, să-mi rujez buzele. Uneori trec peste contur și mă șterg neputincioasă.

Nici măcar asta nu știu să fac, și am pretenția unui algoritm al vieții.

Zic și eu.

Zice Dunia.

Paula zace.

1 Comment
  • Andrei Sabău
    iulie 24, 2015

    “We who bore the mark might well be considered by the rest of the world as strange, even as insane and dangerous. We had awoken, or were awakening, and we were striving for an ever perfect state of wakefulness, whereas the ambition and quest for happiness of the others consisted of linking their opinions, ideals, and duties, their life and happiness, ever more closely with those of the herd. They, too, strove; they, too showed signs of strength and greatness. But as we saw it, whereas we marked men represented Nature’s determination to create something new, individual, and forward-looking, the others lived in the determination to stay the same. For them mankind–which they loved as much as we did–was a fully formed entity that had to be preserved and protected. For us mankind was a distant future toward which we were all journeying, whose aspect no one knew, whose laws weren’t written down anywhere.”

    ― Hermann Hesse, Demian: Die Geschichte von Emil Sinclairs Jugend

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
18 − 2 =