În continuare, rușii și ucrainenii se luptă. E război. O persoană ucide altă persoană. Îmi vine greu să accept. Suntem oameni obișnuiți. Sunt o persoană obișnuită. Oamenii obișnuiți primesc ordine. Omorâți-vă! Lăsați copiii orfani! Îmbibați pământul cu sânge! Văduviți femeile!
Sunt pacifistă. N-aș lupta niciodată pentru țară. N-aș ucide o persoană care nu mi-a greșit cu nimic din interese economice și politice.
Mara începe mâine școala. Am primit rețetă pentru iod. Tot mai des mă gândesc la națiunile puternice. În societatea lor avem o șansă de supraviețuire. Bunicii mei s-au născut la sat, bunicul la Satul Nou, bunica la Bistrița, Mehedinți. Părinții mei s-au născut la Severin. Eu am adus doi copii pe lume la Timișoara. Fiecare și-a purtat odrasla spre un viitor mai sigur.
Ce mai este sigur în România?
E sigur că ne ofensăm peste măsură. Ce anume nu a devenit ofensator în prezent? Când am revenit de la munte, am oprit într-o benzinărie. Staționare pentru pipi, intri, ieși, lovești drumul, Jack sau nu. M-am dat jos din mașină și am însoțit-o pe Mara cu privirea. M-a abordat o doamnă cu o fetiță. Mi-a arătat un text pe telefon. Purta pantaloni largi, un tricou, papuci decupați. Nu cerșește, e din Ucraina, are nevoie de bani. Nu știa engleză. Nu vorbea românește. I-am vorbit în engleză. Am întrebat-o în românește. Am ridicat telefonul. Nu am bani, dar vă pot lua orice aveți nevoie cu cardul. A plecat. Mi-a întors spatele. Nu a privit în urmă. Eu am privit după ea. S-a urcat într-o mașină. Au plecat. Cineva lângă mine a comentat. Consider neimportant comentariul.
N-am ajutat. N-am putut face nimic folositor. Nici măcar nu pot să-mi imaginez drama de a fugi în lume, de a ajunge la cheremul semenilor.
Foto: Bogdan Mosorescu
Leave a Reply