Mi se închid ochii. Tastez cu ochii cârpiți. Am dormit vreo 15 minute. L-am culcat pe Mateiu. Am adormit lângă el. M-am trezit fără să știu unde mă aflu. Chicotele din camera Marei m-au lămurit. M-am ridicat din pat. Am mers la baie. Cât timp m-am spălat pe dinți și m-am demachiat, am negociat cu mine. Scriu. Dorm. Scriu. Dorm. Scriu, dar mâine dimineață o să mă întreb cu siguranță despre conținut.

În timpul zilei jonglez cu două, trei subiecte. În timpul zilei nu reușesc să mă așez la scris. Seara mă așez, dar mintea s-a golit. Caut schițele, iar uneori nu mai recuperez nimic.

Ființele umane, am citit și eu în cărți sau am ascultat la cursuri, tind spre absolut. Dezvoltarea creierului ne-a făcut asta. Cu instinctele tocite de evoluție, ne-am întrebat despre locul nostru în univers. Ce căutăm? Ce sens avem? Asta este filozofie. Cei mai mulți consideră că n-au nici o treabă cu filozofia. Că îi consumă viața cu grijile, responsabilitățile, facturile și bolile. Totul are legătură cu filozofia. Când te miri. Aia e filozofie. Când te cauți sufletește. Când simți că zace-n tine ceva mai mult decât trezit, muncit, crescut copii, cumpărat o casă, o mașină, o țigară de marijuana. Oh, ce-aș trage un fum! Ce-aș pleca acum într-o călătorie spirituală! Să-mi simt mințile zburând, să mi se intensifice emoțiile!

Filozofiile vorbesc despre bunătatea sau răutatea înnăscută a ființei umane. E un dat. Să fii bun. Să fii rău. De cine e dat? Vă întrebați? Asta m-a derutat și pe mine în facultate. Ascultam de Platon, de Hume, de Nietzsche. Ființa e așa și pe dincolo. Datul ăsta m-a exasperat. N-am reușit toți anii de facultate să-l elucidez. Nu mi-e clar nici acum, dar am acceptat erorile de comunicare.

E un dat în noi. E pulsiune. E voință. E ceva care ne împinge înainte și datorită căruia alegem viața în ciuda tuturor încâlcelilor provocate și stabilite de societăți. Cert este cu nu trăim neapărat conform instinctului. Oricât de slab zace instinctul în om, nu a dispărut. Asta ne dezechilibrează, ne înnebunește, ne îmbolnăvește. Instinctul e ca o nevasta care nu are habar cine este. S-a născut de gen feminin. A primit o educație pe gen. A făcut școala. A terminat școala. S-a angajat. S-a măritat. A făcut copil. A crescut puțin copilul și lumea ei s-a năruit. Ea a experimentat niște porniri irezistibile, dar le-a ignorat pentru că nesocoteau o educație nefericită pe gen. Ăsta e instinctul, ghimpele care pătrunde sub piele. Nu te doare, dar te deranjează. Poți să-l ignori sau poți să-i dai atenție.

Cel mai inteligent ar fi să dai atenție. Să nu mai reprezinți un bolovan peste care curge apa, tu fiind bolovanul și apa societatea. Nu te mai lăsa dus de alții, de învățăturile lor. Părinții au crescut în niște vremuri, iar noi creștem copii pentru alte vremuri.

Întindeți-vă pe canapea 10 sau 15 minute zilnic. Ascultați-vă. Nu o să auziți mare lucru pentru că v-ați golit ani de zile de sine și v-ați umplut de ce zic ceilalți fără să verificați. A venit vremea să vă îndoiți. Îndoiți-vă. Descoperiți ce e cu datul ființei. Lăsați-mi un mesaj după.

Foto: Bogdan Mosorescu