Au plesnit mugurii, s-au netezit frunzele copacilor pe batai de clopote. Talanga, talanga…
Drumurile strajuite imi pleaca capul pe spate. Fixez o dâră de cer limpede si inspir. Nedeslusitul ma sfarteca la interior. Simt ceva, ceva neidentificat ce se substrage definitiei, cuvintele se desprind de intelesuri. Oare ce imi scapa?
Daca as putea sa ajung la linia orizontului m-as izbi. Pulberea din materialul uman s-ar asterne in strat subtire pe frunzele copacilor. O vara intreaga as fi leganata, susurarea mi-ar astampara dorul de fiinta care am fost.
Echivocul din simtiri mi-l potolesc printr-o redirectionare a gandurilor spre mundan. Imi privesc picioarele si ma percep lunga, mare, femeie, apoi ma intind, ma alint si descopar in scancelile mele gesturile mogaldetei care doarme in patutul de alaturi. Tineretea si inocenta mea imi deapana basmul intim al vietii mele.
aprilie 21, 2010
O fi praful asternut peste amintiri? O fi cenusa de la vulcan?
Oricum prima ploaie le spala…