În prima parte a vieții m-au bântuit dedublarea, nimicul și plictisul. Defularea a avut loc după putințe. Am citit cam tot ce mi-a picat în mână, am scris povești de dragoste pe foi A4 și am lenevit cât am putut în malul Dunării.

În a doua parte a vieții mă bântuie un singur lucru, inadvertența. Cum mă simt, cum mă percep și cum sunt percepută. O să mă leg de sânii mei fără nici o trimitere erotică. Într-o amintire ecran stau în pat cu o carte în mână, cel mai sigur Mizerabilii. Port un maiou bleu, mult decolorat de la spălări cu mașina Albalux de un albastru șters. De la menstruație sânii stau țanțos în decolteu și îi admir. Nu le-am purtat și nu le port nici o admirație sânilor mei. Forma lor mi-a pricinuit tone de disconfort cu rare satisfacții. În prezent mă zgâiesc la sânii mei devastați de gravitație și alăptat. Suprafețe de carne jigărite, împuținate, fleșcăite, căzute, o evaluare dură, dar corectă descoperită în romanul Supunere de Michel Houellebecq.

Dedublarea mi-a dat pace de când nu mă mai obosesc să-mi justific mie însămi ratarea. Ghimpele actual stă în reclame, Cum să te îmbraci după 40 de ani, Ce să mănânci după 40 de ani, Ce creme să folosești după 40 de ani. Este o porcărie deoarece nu se schimbă nimic când împlinești 40, cum nu se întâmplă nimic memorabil a doua zi după majorat. Percepția aceasta mă zăpăcește. Lipsită de înflăcărarea și lejeritatea tinereții, experimentez o flegmatică așezare în mine. Doar stau lipsită de reacții. E bine. Conștientizez că n-am atins nici un apogeu. Potențial, familie, carieră, le-am terfelit pentru supraviețuire. Eu am crescut să supraviețuiesc, nu să înfloresc. Înflorirea li se cuvenea altora, nu mie, așa că mi-am acceptat poziționarea de buruiană până într-o zi când literatura, prin Noica, a investit buruiana cu forță. Și-am început să crestez în viață. Stau la căldurică de 20 de ani.

O să mă apuc de un nou roman. La dracu cu căldurica. Să fie caniculă. Să fie îngheț.

Accept păreri.