MAI ÎNȚELEGE UN COPIL DE ASTĂZI AȘA CEVA?

De 16 apr., 2024 0 No tags 0

Poate când auziți Kafka imediat vă gândiți la o gânganie, la un proces sau la un castel. Eu una asociez fără efort.
Într-o bună dimineață, când Gregor Samsa se trezi în patul lui, după o noapte de vise zbuciumate, se găsi metamorfozat într-o gânganie înspăimântătoare.
Kafka și această frază de început țâșnesc din memoria noastră. În literatura română îl avem pe Creangă.

Nu știu alții cum sunt, dar eu când mă gândesc la locul nașterii mele, la casa părintească din Humulești… Creangă și această frază țâșnesc din memoria noastră. Au devenit nemuritori. S-au insinuat în fiecare ființă umana cu un interes minim pentru literatură.

Doresc să vă atrag atenția asupra forței pedagogice din opera lui Kafka. M-a impresionat peste măsură. Relația cu tatăl, Kafka cu tatăl lui și eu cu tatăl meu, a prilejuit o trauma bonding. I-am înțeles frica fără explicații. Pentru înțelegerea operei m-au ajutat cursurile cu Gabriela Glăvan.

După Metamorfoza, Procesul și Castelul, i-am citit Scrisoare către tata. Am simțit că-l iubesc. De fapt l-am compătimit. Și l-am invidiat pentru înclinarea înnăscută pentru scris. Descrierea banalităților din viața de familie m-a umplut de neliniște. Am citit despre o situație. M-am fâstâcit. M-am liniștit. Când descoperi frați întru ale suferinței lași garda jos. Nu te mai aperi. Ne atingem capetele. Zâmbim. Ne ținem de mână. O greutate se ridică de pe trupul strivit de copil. Autoritatea tatălui strivește trupurile mărunte.

Azi am citit o altă descriere despre banalitățile din familie, despre apucătura tatălui de a reproșa copiilor că nu știu ce este o viață grea. La un moment dat m-am desprins de lectură, m-am desprins de pe canapea, de tot ceea ce reprezint și de tot ceea ce mă înconjoară. Într-o atemporalitate dementă m-am împăcat cu înșelăciunea vieții. Tatăl lui Kafka, tatăl meu, la peste o sută de ani distanță, gurile lor au rostit același discurs. Cine mai știe asta în ziua de azi! Ce știu copiii! Nimeni n-a pătimit atâta! Mai înțelege un copil de astăzi așa ceva? Găsiți fragmentul în întregime în Caietul IV din Jurnal.

Absurdul lui Kafka s-a împrăștiat ca puful de păpădie. Măreția scrisului s-a estompat în trupul mărunțel. Vitalitatea descrierilor s-a destrămat în empatie. Kafka mi-e frate de suferință. E altfel să citești un autor pe care simți că-l iubești. Ochii s-au acoperit de amintirea lacrimilor vărsate. Am plâns mult. M-am învelit cu lacrimile și mi-au ținut de cald.

E cald în mine. E și Kafka acolo, e ditamai grupul de susținere.

Foto: Lorena Dumitrașcu

No Comments Yet.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
12 − 10 =