Este perioada din an cu o semnificație deosebit de importantă pentru credincioși. Le învie dumnezeul. A înviat acum câteva săptămâni pentru catolici. Mâine seară învie la ortodocși. Învierea pentru mine a adus o certitudine. Școlile n-ar trebui să predea o religie anume, ci istoria religiilor. La copii să ajungă des și constant informații despre binele comun, despre cum anume să ne ajutăm reciproc în ciuda diferențelor de mentalitate și cultură.

Mâine dimineață o să ne îndreptăm spre Budapesta, Făt Frumos, Mateiu și cu mine. Lăsăm în urmă tradiția și obiceiurile. Eu am renunțat cu ani în urmă să-i dau sens lumii pornind de la un dumnezeu care leagă și dezleagă. Nu e ușor. În primul rând rămâi fără o poveste de care să te legi de lumea întreagă. Nu poți să rescrii povestea sau să trăiești fără una.

La început a lipsit coerența. Cum mergi înainte dacă n-ai nici o explicație de unde vii? Așa m-am apropiat de cărțile de istorie. M-am hrănit cu informații și m-am ținut tare în fața poveștilor. M-au interesat dezvoltarea oamenilor, comportamentul acestora și puterea lor creativă.

Oamenii au capacitatea să încânte și să dezamăgească. Binele și răul au apărut ca descriere a ceea ce zace în noi. Nu e bine în lume. Nu e rău în lume. Noi le-am adus prin fapte, iar faptele au oscilat în funcție de mărimea capului. Capetele mai mici, creierul mai mare ne-au pricopsit cu conceptele de bine și de rău. Le-am proiectat în afara noastră.

Mi-e greu să-mi imaginez o lume fără lanțurile religiei. Cu părere de rău, mulți dintre noi au nevoie de povestea nașterii și învierii. Să-ți vezi 80 de ai de treaba ta devine obositor. În fiecare zi din viața ta să-i dai un sens vieții? Fără un plan al unei puteri nemăsurate? Obositor, neliniștitor, înfricoșător, șocant.

Poveștile ne calmează, ne adorm în fiecare seară. Mergem la culcare liniștiți. Cineva are grijă de noi. Ne mai ceartă. Ne mai pedepsește. Dar nu suntem singuri.

Singuri respirăm și singuri murim. În timpul vieții construim o familie în jurul nostru. Pentru mine e suficient să-mi suport viața și să o înfrumusețez.

Cu aceste gânduri vă urez zile introspective. Învățați-vă să vă complimentați, apoi să vă criticați pentru a vă ierta, iar la final să vă recompensați. Trăiți înfrumusețând. Muriți cu părere de rău. La revedere tot ceea ce știți! Cum să nu fie sfâșietor?!

Foto: Lorena Dumitrașcu