Eu. Eu azi. Eu azi am 41 de ani. Mama este sexagenară. Bunicii nu mai trăiesc. Mara a împlinit 14 ani în februarie. Mateiu a împlinit 3 ani în februarie.

Vârstele ne zăpăcesc, ne testează limitele. Zilnic dau teste de răbdare. Nu mă victimizez, defulez pentru a mă păstra sănătoasă la cap. Aleg în fiecare zi să-mi cresc copiii într-un stil autoritativ. De fapt îmi vine să-i trosnesc, în special pe Mateiu. Nu vreau la grădi! Eu vreau cu tine acasă! Nu-mi place nimic la grădi! Dacă mă iubești, atunci nu mă duce la grădi. Ajutor, nu mă lasă la grădi! Tu ești importantă pentru mine, nu mă lăsa!

Evident, Mateiu suferă. Diminețile au ajuns detestabile pentru amândoi. Îmi beau ceaiul și deschid o discuție consolatoare cu mine. Citesc. Iau acest tratament din copilărie. Suferințele, umilințele, dezamăgirile, neliniștile, eșecurile le-am tratat cu cărți. De aceea, consider eu, nu pot să stau fără cărți ca obiect. O carte mă liniștește. Doar s-o văd și mă simt încurajată. Primesc asigurarea că nu sunt singură și nici criticată.

Adevărul este că sunt o persoană fricoasă. Mereu aștept să mi se întâmple ceva rău. De curând m-am întrebat de unde m-am pricopsit cu asta. Ce anume s-a petrecut în copilăria timpurie? Pentru că nu-mi amintesc vreun episod care să mă sperie. Îmi amintesc frica. Fricii i-am făcut față prin acțiune. Mi-e frică? Acționez. De aceea m-am holbat în ochii unui șarpe. De aceea m-am certat cu tata. De aceea am rostit nerostitul. De aceea practic cearta. E terapeutică, îmi zic!

Zilele trecute o prietenă a postat fotografii cu tatăl decedat. A scris un comentariu: Te-aș alege mereu și mereu să-mi fii tată.
Am citit și am gândit: Eu nu l-aș alege pe al meu. M-am crispat. Am rămas într-o poziție rigidă. L-aș alege pe tata să-mi fie tată. Comportamentul lui agresiv, limbajul lui vulgar, iubirea lui bolnavă au cioplit în mine. Repet. Îmi place de mine azi. Nu consider că-i datorez valorile pe care le practic în prezent, dar îi datorez viața și mecanismele de apărare.

N-am cerut niciodată respect copiilor mei. Respectul se câștigă. Muncesc de 14 ani să-l obțin. Munca mi-e amenințată de Mateiu, dar încă rezist.

Voi, cei care ați făcut copii, cum rezistați să nu ridicați mâna?

Foto: Simona Nutu