Azi mi s-a terminat ziua înainte să înceapă. Ziua mea începe dimineața în jurul orei nouă când rămân în compania mea. Adeseori nu știu ce să fac prima dată cu mine, în special când mă curtează melancolia. Devine dificil de ales între holbarea la pereți și introspecție, și antrenarea în activități intelectuale sau gospodărești.

Ziua mea sfârșește în jur de ora patru după amiază. Revin copiii. Revine Făt Frumos. Se umple casa. Se umple sufletul. Izbucnesc nervii, râsetele, bucuriile, frustrările și uite așa ajungem la noapte bună. Noapte bună, somn ușor și o luăm de la capăt.

Credeți în noroc? Sau sunteți din aceia care consideră că norocul ți-l poți construi de unul singur? Să vă spun ce am citit la Sapolsky. Sau poate la Kahneman? N-aș putea spune cu certitudine la care dintre cei doi. Norocul chiar există. Numiți-l circumstanță favorabilă.

O circumstanță favorabilă a fost întâlnirea dintre mine și Făt Frumos. Nu o să povestesc despre. Vă ghidez cu un exemplu din viața personală pentru a vă argumenta de ce cred în noroc. Amândoi am participat la celebrarea unei noi vieți, un botez, cu ani în urmă. Am stat la aceeași masă pentru că o serie de întâmplări trecute au conlucrat pentru un unic moment. Mă feresc, în prezent, să apelez la destin pentru explicații. Vă asigur însă că orice înlocuire ar fi anulat episodul în care noi doi am primit niște ore în care să vorbim. Le-am primit și ultima piesă lipsă din puzzle a întregit imaginea.

De aceea cred în noroc. Viața mea atunci era vraiște în urma propriilor acțiuni. Relația cu tatăl Marei intrase pe ultima sută de metri. Amândoi alergam să ajungem la final necâștigători. Și cumva am câștigat fără efort, fără căutări, fără artificii. Pentru că întotdeauna iubirea se instalează firesc.

Când nu ne placem, Făt Frumos și cu mine, atunci refac drumul parcurs. Sentimentul acela de firesc simțit la început mă asigură că în orice s-ar transforma relația noastră, la fel de natural o să ne adaptăm. Începutul relației nu se forțează. Parcursul e muncă, iar finalul e deschis.

15:30, Mara a ajuns acasă. E tare frig afară, mama. Am timp de desert înainte de pregătirea la mate? Tic-tac! Nu mai am timp pentru mine.