E CUNOSCUT CARAVAGGIO, MAMA?

De 18 nov., 2024 0 No tags 0

Duminică dimineața, înainte de ora șapte, m-am așezat cu laptopul în pat. M-am uitat cu drag și cu grijă la chipul lui Mateiu. Ce frumoși sunt copiii când dorm! Nu mi-aș fi dorit să se trezească. Butoanele laptopului reprezintă o atracție irezistibilă pentru el și mi-ar fi stricat comanda. De pe telefon stricasem eu deja două comenzi. Blocarea site-ului m-a scos din căldura păturii, din intimitatea dormitorului. De pe laptop am reușit să finalizez comanda. Azi merg să-l văd pe Marius Manole. Am cumpărat bilet la O noapte furtunoasă.

Tot duminică dimineață am răsfoit cartea de poezie Inoculare a lui Claudiu Komartin. Uneori poftesc la poezie. Rar, dar se întâmplă. M-am potolit cu câteva poezii. Am reținut versurile Plutește ca un zmeu… Plutește un zeu. Le-am cărat în gând la cafea cu Mara și le-am uitat când am intrat la muzeu pentru expoziția Luminile lui Caravaggio. E cunoscut Caravaggio, mama?! Mara a verificat notorietatea și o anume tehnică. În prezent o atrag picturile în ulei. A fost prima ei întâlnire lui Caravaggio. Am părăsit muzeul discutând despre cât de scandalagiu s-a dovedit Caravaggio.

Întunericului fascinat al expoziției i s-a opus o Piața Unirii incandescentă. Scăldată de soarele unui noiembrie luminos, am decis să prânzim afară. Piața numără câteva restaurante și cafenele capabile să satisfacă atât flămânzii, cât și gurmanzii. La o masă pe colț, ne-am deschis telefoanele. Eu am postat despre expoziție. Mara a fost BeReal. Am lăsat telefoanele deoparte. Ne-am chestionat reciproc despre ce s-a petrecut interesant în viețile noastre în săptămâna care s-a încheiat. Nu știu când s-a lăsat liniștea. Trezirea mi-a dat-o Mara. Tragi cu urechea la masa cealaltă?! Adevărul este că n-am încercat să trag cu urechea. Oferirea unui discurs grandilocvent cu vocea ridicată într-o mulțime îmi justifică atenția. De ce să te duci, băi, la Argentinian Steakhouse? Dai șase sute de lei, asta dacă nu ești pe bogăție. Ca bogații mănânci și-n altă parte, ascultă-mă pe mine. Eu l-am ascultat până m-a trezit Mara, cum v-am spus. Mi-am dres vocea și am redevenit prezentă pentru ea.

Discuțiile de genul mă fac să mă simt norocoasă. Norocul îl datorez literaturii. Literatura mi-a pus atâtea gânduri, situați, întâmplări, întrebări, cugetări în cap că șase sute de lei la Argentinian Steakhouse nu mai încap. Ce impact să aibă un steak de șase sute de lei dacă mă spăl pe dinți și imaginea grapei lui Kafka din Colonia penitenciară mă copleșește? Acele subțiri care scriu pe piele omului încet și cu grijă. Nu vă mai povestesc. Citiți povestirea, e scurtă și memorabilă.

Apropo de steak, nu contează cât dai, contează cât ai savurat!

No Comments Yet.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
4 × 4 =