Mă nasc a treia oară. Acesta este travaliul.

M-am născut prima dată pe 21 iunie 1983, la Drobeta-Turnu Severin.

A doua naștere s-a întâmplat la Timișoara când m-am îndoit de toate convingerile primite de-a gata din 1983.

A treia naștere se întâmplă în timp ce scriu. Împing. Încă nu am țipat de durere.

Mara, fiica mea, o să împlinească săptămâna aceasta 16 ani. Absoarbe obiceiuri și convingeri. Asta mă dezechilibrează pe mine. Cum anume îi vând lumea? Ce fel de negustoreasă am devenit în urma pregătirii universitare?
Pentru mine, universitatea a însemnat perfecționarea minții: omul, cu valoarea și demnitatea lui, a devenit Legea. Omul e legea prin voință, empatie, dezvoltare.

Ce a ajuns la fiica mea? Și, mai important, cum?

La cei 16 ani neîmpliniți, Mara și-a însușit lumea cu un simț moral prea ascuțit. M-am simțit de multe ori înțepată. Cum e posibil, mama, să înșeli? Eu n-aș face niciodată așa ceva. Ironic, părinții ei nu s-au respectat conjugal. Eu nu înțeleg oamenii care torturează animalele. Tot vocea Marei, o voce care-și îndeplinește sarcinile și datoriile de elevă cu meticulozitate, nu neapărat cu plăcere.

Probabil urmează să țip de durere. O să mă nasc a treia oară când o să realizez ce am făcut prin cei doi copii aduși pe lume. De prea mult timp pozez în mizantropă. Nu-mi plac oamenii, Mara, prefer compania cărților. Mă simt inutilă dacă nu scriu. Adevărul este că iubesc oamenii. Insuportabil mi-a devenit comportamentul lor. Mă îngrozesc de ceea ce fac femeile în numele frumuseții, injecțiile și operațiile.

Suntem într-o continuă fugă de noi, asistăm la maratonul femeilor scoase din minți. Ne-am îmbunătățit condițiile de trai, dar ne-am pierdut demnitatea. Nu e nimic demn la o femeie desfigurată de botox și bisturiu. Ceea ce este se numește jale. Sufletul ne plânge în hohote.

Or să nege majoritatea. Or să-și reafirme proaspăta putere istorică de a face ce doresc cu corpul lor. Amuzant de trist. Sufragetele au luptat pentru drepturi egale cu bărbații. Azi, femeile ard de dorința dementă de a se transforma în plastic. Plasticul nu e fantastic. Plasticul ușurează viața, dar nu o onorează. Ce onorează viața?

Decența. Și mai ce?

Cultura. Să mai întreb?

Continuați.

Foto: Bogdan Mosorescu