Fiecare zi e la fel. Seamănă, dar nu confund ieri cu azi. Este tihna familiei. Dejunăm împreună. Gătim. Ne jucăm. Citim. Citim povești. M-am distrat cu Mateiu ieri citind din Marin Sorescu.

Mă distrez și cu Schopenhauer. Uneori mă face să râd. Cel mai mult așază liniștea în mine. Îmi vine mai greu să vorbesc. Prefer să privesc cerul. Să reflectez. Să întorc lumea pe toate părțile. În continuare, caut să înțeleg comportamentul uman. Ce ne mână să fim răi unii cu alții? Să ne umilim? Să ne omorâm? Războaiele din Asia și Europa mă năucesc. Femei ca mine, copii ca Mara și Mateiu, bărbați ca Făt Frumos, murdari, înfometați, separați, uciși. În timp ce noi dejunăm, ne jucăm, citim. E grețos cum trăim mai departe cu toate aceste informații. Într-adevăr, ochii nu au văzut atrocitățile din Ucraina, Rusia, Palestina, Israel, Iran. Mâinile nu au pipăit trupurile descărnate. Mi le imaginez. Le gândesc. Asta m-a învățat Schopenhauer. Să diferențiez fenomenul de lucrul în sine. Războiul care ajunge la mine e un fenomen și nu lucrul în sine: blestem și privilegiu în același timp.

Ca privilegiată, azi am copt un chec, am savurat două cafele, am studiat câteva pagini din Cartea întâi de Schopenhauer. Mi-am sunat o prietenă să o gratulez pentru una dintre minunile ei. Copilul, un băiat, a împlinit 11 ani. La puțin după nașterea lui, am renăscut și eu. M-am despărțit de tatăl Marei. Am început relația cu tatăl lui Mateiu. S-a declanșat un proces de cunoaștere a eului.

Cel mai aproape de noi suntem în visele noastre. Visul ne permite să ne zărim fără filtrele intelectului. Nu ne gândim noaptea în pat. Tragem cu ochiul spre ceea ce suntem cu adevărat. De aceea cred că sunt o grădină de trandafiri. Visez des grădini de trandafiri. Vă atrag atenția asupra spinilor. Ei vorbesc despre mine. Mi-e clar că nu pot schimba lumea, dar misiunea mea este să spun ceea ce gândesc.

Trump este bătăușul din curtea școlii. Misoginismul zace și în cei mai buni bărbați. Femeile sunt ridicole cu botul aviar. Religia nu are ce să caute în școli. Gunoaiele răspândite prin orașe și pe munte țin de individ și nu de administrație. Copiii suferă din cauza adulților care îi transformă în muniție atunci când divorțează. Avortul este un drept. Orașul Timișoara este acaparat imobiliar de romi. Literatura, arta și muzica ne fac viața suportabilă.

Concluzie: sunt un spin.

Lucrare: Mathias Bar