A face cunostinta cu cineva, momentul intinderii mainii si a unui ceva rostit, imi pare bine, incantat sau simplu… Dunia. Pornind de aici, pot asterne o poveste. Aproape mereu, sa nu ma avant sa afirm ca mereu, uit indata numele persoanelor ce mi-au intins mana.
Neajunsul memoriei mele imi da peste cap apoi simtirile. Numele proaspetelor cunostinte fiindu-mi absente, nu mi-ar trece prin cap sa ma adresez cuiva articuland Ioane sau Ioana. Aduc rostirea numelui in perimetrul intimitatii si al afectiunii. De aceea, intotdeauna o sa fiu surprinsa cand o noua cunostinta mi se adreseaza direct in primele minute ale aerului nostru comun.
Daca gesturile mi-ar fi surprinse, lejer s-ar constata o fastaceala.
Si nu numai numele reuseste sa ma surprinda, ci si simpatia. Mai exact, simpatia unei fete.
Analogie, daca as fi o leguma, as fi usturoi. Ma detesti sau ma iubesti cu patima, nimeni nu ma iubeste pur si simplu. Nu sunt ok pentru nimeni, nici sinele meu nu ma recunoaste intre marje.
S-a intamplat de curand sa ma placa o demoazela. Am realizat asta abia la o a doua intalnire cand am simtit-o cautandu-mi privirea. I-am dat cateva secunde ochii, dar atentia si afectiunea i le-am respins fix cat am oftat si mi-am continuat conversatia in care deja eram angajata.
Mi-e foarte greu sa accept simpatia unei fete care se declanseaza ca focul unei petarde. Invoirea asta a mea nu contine la baza ei rautate, ci mai mult o neincredere si lipsa unui raspuns.
Baiatul care ma place in primul nostru minut, stiu de ce, la fata nu cunosc raspunsul, neavand unul, o panica se instaleaza rapid.
Nu am raspuns.
Nu exista raspuns.
Sunt usturoi, nu ma poti iubi mironsindu-ma, gusta-ma, dar aici este nevoie de timp. Consider timpul cel mai bun prieten si cea mai buna forma de cunoastere. Timpul aduce intimitate si afectiune, e direct responsabil de articularea numelui si zambetul meu.
Dunia, incantata de cunostinta!
decembrie 2, 2010
.. imi pare bine! (glumesc)
Mi-a descretit fruntea postul asta al tau, si eu ma regasesc intrucatva in el, nu stiu insa ce-as fi de-ar fi sa fiu leguma, dar stiu sigur ca suport greu sa-i plac vreunei tipe asa din prima… (dar pe tine te „stiu” mai de mult, asa ca nu e cazul sa te intrigi 😀 )
decembrie 2, 2010
@MeetTheSun
Ma bucur k reusii sa-ti descretesc fruntea, dar multumesc si eu, comentariul tau ma facu sa rad.
E greu, intr-adevar!
decembrie 3, 2010
Totusi, sunt mai bune cazurile cand fetele sunt „atrase” de noi decat acelea cand te studiaza cu un aer dezaprovator, mai ales cand parul tau e ciufulit, esti nemachiata si imbracata… „no style” si daca ar putea, ti-ar spune: „Ce e, fata, cu look-ul asta pe tine??! te-ai uitat in oglinda azi??! ”
Dar sa-ti povestesc ce-am facut eu o data cand mergeam cu trenul… la munte. Eram echipata toata cu bocanci si restu, aratam ca un robotel si vis-a-vis pe scaun, o tipa foarte cocheta, inalta-inalta, colanti-botine de lac, care imi mai tragea priviri asa din cand in cand… Mi-am scos o revista, Dilematica, si-am citit vreo juma de ora, dar tipa se tot uita, asa ca i-am tras si eu niste priviri de om „superior”. Si mai mult de-atat, am insistat sa ma uit la ea, i-am analizat incaltarile, machiajul, tot! si in nebunia mea, chiar am reusit s-o intimidez. Recunosc ca m-am simtit tare bine, asa mica si machiavelica… :”>
decembrie 4, 2010
lasand deoparte legumele, eu am invatat sa fac altfel. si mie mi se intampla sa nu retin numele persoanei cu care fac cunostinta (de fiecare data) si asta fie pentru ca nu ma intereseaza si fac cunostinta din politete, sau ma intereseaza destul de mult si atunci privesc mai mult chipul si nu sunt atent la ce spune. repet numele dupa „incantat de cunostinta”. probabil stiai si tu asta.
decembrie 6, 2010
@MeetTheSun
Sunt mandra de victoria ta, astept si eu sa ma laud!
@Mihai
Probabil stiam. Eu nu prea pot sa privesc oamenii in fata, am 27 de ani si inca rosesc. De aceea evit contactul direct, sa nu las loc interpretarilor, dar incerc sa ma educ in direct asta!
decembrie 8, 2010
probabil. parca nen’tu drumes spunea ca ar fi de soi bun cele care rosesc, nu?
decembrie 8, 2010
@Mihai
Ssss, ma dai de gol k nu l-am citit pe Drumes! 🙂
Dar de ce-or fi de soi bun nu explica?
decembrie 8, 2010
ba, chiar mai mult, la un moment dat pare a se contrazice tot pe aceasta idee.
elevul dima dintr-a saptea am citit-o inainte de liceu, deci sper ca nu incurc oalele, dar parca acolo apare de doua ori.
acum, evident ca nu trebuie sa pierzi vremea verificand, doar ai un roman de scris si de mers in alaska via acasa tv, nu?
decembrie 8, 2010
@Mihai
Din partea mea, mereu as gasi timp de pierdut pentru citit.
De scris oricum scriu, romanul ar fi o incercare de inchegare a textelor mele imprastiate.
Elevul Dima, nu stiu de ce l-am ratat, probabil indaratnicirea nu mi-a permis lectura. Adultii recomandau cartea pentru varsta mea, si am respins-o, infantil stiu, dar mai fac din astea.
decembrie 9, 2010
rebel, nu chiar infantil…