Citesc mult si uneori prost, prost in sensul ca mi se pare ca raman cu foarte putine cunostinte. Firesc ar fi sa fiu miliardara la Iantu, dar nici nu as indrazni, caci mintea mea selecteaza si din rezumat.
Uneori ma blochez pe unele fraze si nu mai am habar carui scriitor apartin. De cateva zile neuronii fac tumbe datorita fortei de atractie a unei idei, relatiile oamenilor inchipuite ca un organism. Cred ca afirmatia ii apartine lui Noica, dar cu siguranta mintea nu-mi ofera o certitudine.
Daca relatiile dintre oameni ar fi asijderea unui organism am castiga mai mult intr-o realitate a simturilor, caci uneori ne grabim sa inlocuim persoanele din viata noastra. Falsa impresie ca oricine poate fi inlocuit, ca oricare poate face munca lui oricine tulbura putin buna functionare dintre oameni.
Fiecare isi are rolul lui, iar cand incercam sa operam intr-un lot inchegat se clatina existenta, revenim la Antichitatea marilor intrebari si ne confruntam cu mazga si intunericul Evului Mediu.
Atrasa de ideea asta, am plonjat spre o meditatie personala. Rolul meu in acest organism. Credeam ca am un rol de carja pentru caractere slabe, in general m-am convins ca in toate relatiile mele am ajuns cu scopul precis de a ajuta. Acum ma indoiesc de tot. As vrea sa-mi sterg istoria propriilor simturi si sa raman doar cu judecata, caci azi, dupa multe meditatii la tavan, cred ca exista posibilitatea si sa reprezint raul in viata unor persoane din jurul meu. Nu ca eu as fi intruchiparea raului, ci ca eu le arat cu degetul raul din viata lor.
Ce este raul? Pentru unii lipsa lui Dumnezeu, pentru altii lipsa confortului, pentru unele lipsa unei genti Vuitton, pentru altele incultura.
Oricum ar fi, acest rol nesuferit m-a cam derutat. Folosesc pe post de intaritor cartile, dar actuala lectura ma poarta printr-o istorie a filozofiei si imi sporeste deruta. Imaginar, privesc in hau. Vad atatea puncte de lumina, incat zambesc involuntar, dar fondul e negru, iar negrul nu traduce absenta lui Dumnezeu, negrul asta ma nenoroceste pentru totdeauna.
Ce e sufletul? E respiratie, e constiinta, e iubire, e chipul fetitei mele?
E un mare semn de intrebare, si tocmai de aceea iubesc oamenii, iubesc ca sa se distraga de la nenorocirea de a nu-si putea explica ce salasluieste in trupul pe care ni-l purtam in lume.