Azi avuseram o zi frumoasa. De ce? In primul rand ma folosesc de soare sa-mi sustin afirmatia. Apoi aerul. Intotdeauna sfarsitul lui februarie aduce pulbere de primavara. Nu e primavara, dar o simtiti cumva pe-un umar, pe-o ureche, intr-un tipat indepartat al copiilor. Incepe joaca in strada.
Incep hainele groase sa ramana in cuier. In fiecare zi insorita, stand in fata dulapului, doar rochia mi se pare potrivita. Rochia este cumva o continuare a primaverii, a formelor ei imbobocite de ghiocei, zambile, lalele si frezii. Ma intristez nu de putine ori cand privesc fetele, doar fetele, caci cochete nu vor deloc sa fie. Credeam ca la Viena, la Musikverein, o sa pot admira eleganta femeilor, dar din nou asteptarile nu s-au potrivit cu ce avea ochiul sa vada. Ochii mei s-au plictisit de atata opac. Sala a fost subjugata de croiala dreapta, de griul politicos si obrazul nepomaduit. Stralucirea se imprastia rece si egal doar de la policandre.
Eleganta femeilor pare sa apuna, si nu ma refer neaparat la stil, ci la armonia vestimentara. In primul rand, a alege sa te imbraci frumos tine de o potrivire a intregului, un intreg al fiintei noastre, iar noi sfartecam acest intreg batjocorind culoarea.
Eleganta este si ea o urmare fireasca a evolutiei.
Se poate sa exagerez eu?
Nu, fireste ca nu. Eu m-am potrivit cu prietenele mele si in haina, iar armonia asta ne potrivea cateodata si imperfectiunile morale, caci una este sa graiasca un om frumos, si alta este sa graiasca un had.
Si in final, ca sa ne intelegem, pledez pentru armonie vestimentara, nu dupa un anumit stil sau un anumit brand.
Fetelor, imbracati primavara, imbracati rochita randunicii.