La spectacolul lui Caramitru si Malaele, Cate-n luna si in stele, l-am descoperit de Adrian Naidin. Stau si ma uit in gol acum, caci am de-a face, psihic, cu un vid lingvistic. Nu am cuvinte sa-mi formulez gandurile. Nu am pierdut aceasta indemanarea a mea de a torce cuvintele ca batranele lana, pur si simplu nu exista cuvinte care sa descrie frumusetea din sunetele redate de violoncel sau frumusetea vocii lui Adrian Naidin.
M-am minunat banal si tamp in timp ce aplaudam.
Sincer, sora mea mi-a atras atentia ca risc sa fac un atac de apoplexie.
Simteam cum ma sfarsesc de atata frumusete.
Mi-am capiat sufletul expunandu-l dintr-o data la atata splendoare artistica.
Apetenta asta a mea de stralucire intelectuala si sufleteasca imi poate provoca o afectare serioasa a sistemului nervos, pot risca sa-mi damblagesc inima.
martie 23, 2012
Evita situatiile astea, ei o fac intentionat…
Frumusetile le acumulezi si le dai apoi la altii.
martie 23, 2012
Dar de ce sa le evit?
martie 23, 2012
Ca sa nu-ti damblagesti inima! Ar fi pacat.
martie 30, 2012
Iti multumesc Dunia pentru cuvintele tale superbe despre mine,iti multumesc din suflet.Ele imi dau speranta si puterea de a nu renunta la muzica pe care-o cant si la mesajul ei.P.S. Ce bine-ar fi intr-o zi sa ne cunoastem si sa stam de vorba.
martie 30, 2012
Eu va multumesc, nici nu stiu cum anume sa va raspund, caci nu ma asteptam sa cititi aceste cateva randuri.
Da, ce bine ar fi sa ne cunoastem si sa stam de vorba, pana atunci va ascult pe youtube.