Mi-am inceput ieri ziua cu gura cascata. Cu capul pe-o parte, cu buza strivita, am ascultat cuminte prin pozitia impusa despre Zamolxe si Tăblițele de la Tărtăria. Dentista mea e fascinata de ezoteric.
Doua ore mai tarziu, intinsa pe un scaun de masaj, cu dureri picante la sprancene, faceam schimb de impresii cu cosmeticiana mea care practica yoga, o anumita forma de yoga.
M-am surprins in dialogul ultim, urmarind expresia fetei.
Ce zic ezotericii? Cei care fac yoga sunt oarecum pionierii spiritului.
Am avut oarecum o reprezentare de sobolan care a purtat maladia spiritului intre yoghin si ezoteric.
Iar seara, am patruns intr-un loc lejer unde se practica, din cand in cand, teatru de garaj. La inceput m-a derutat vanzoleala, nu parea ca am patruns intr-un bar fara mese libere, ci intr-o camera unde s-au nimerit prea multe persoane deodata.
Am sezut pe un scaun inalt de bar si am sorbit un ceai verde dintr-o halba. Mi-am lasat ochii sa cuprinda oamenii, i-am permis constiintei sa se dea in stamba cu senzatii.
O secunda am avut impresia ca stau la taclale intr-o nuvela a lui Dostoievski. Barbile barbatilor, mobilierul, parchetul au declansat o serie de imagini retinute inchipuit de la lectura Noptilor albe sau Crima si pedeapsa. Am poftit apoi intr-o camera alaturata si la microfon s-a asezat Nucu Pandrea.
Pana ieri, nu am stiut cine este Nucu Pandrea. Iar seara trecuta l-am ascultat cantand la frunza, la muzicuta, spunand bancuri, citind poezii sau epigrame.
Entuziasmul s-a instalat usor la primul sunet scos la frunza, la muzicuta, deja am cascat gura, gestul nefiind rest al diminetii. La poezii si la epigrame am ras.
Imi amintesc o epigrama:

Mult stimată Veronică,
Eu credeam c-o ai mai mică,
Dar mărturisirea-ţi clară,
Din Gazeta Literară,
Dovedeşte elocvent
Că în chestia matale
Cu-adâncimi fenomenale
Intră-ntregul continent!

Veronicăi Porumbacu, la apariţia versurilor  O, Europă, te simt în mine/Te simt adânc în mine!

La un moment dat, pentru a treia oara intr-o zi, am stat cu capul intr-o parte, acum datorita constiintei, care zgandarata de graiul si muzica lui Nucu Pandrea, a obligat inconstientul sa-mi redea unele persoane demult uitate. Mi-am amintit nostalgic de un bun povestitor de la Salcia, un sat din Mehedinti. Cu cat drag il ascultam si cu cata usurinta ne fascina. Rare asemenea persoane, iar momentele pe care le daruiesc nu stiu daca cunosc rasplata sufletelor distrate de propria carisma.
Aceasta intalnire cu Nucu Pandrea mi-a fost prilejuita de Aualeu Teatru si ma bucur foarte mult ca am ales sa inchei seara cum am inceput ziua: cu gura cascata.