La ultimul curs de filozofie povestită ne-am delectat cu Aristotel, azi, înainte să trecem la Evul Mediu, o să mai notez aici câte ceva despre ultimii ani ai Antichității.

În această perioadă Atena a pierdut poziția conducătoare, iar de la anul 50 înainte de Hristos, Roma a preluat conducerea politică.

Amintim de cinici, de stoici, de epicurieni.

Cinicii – adevărata fericire nu constă în lucruri exterioare, cum ar fi luxul, politica, sănătatea.
Adevărata fericire constă în a nu fi dependent de asemenea factori întâmplători. Cel mai cunoscut cinic este Diogenes, despre care am mai povestit pe blog.

Stoicii – orice om este o lume în miniatură. Ei au adus în atenția oamenilor dreptul natural.
Erau niște cosmopoliți categorici.
Membru fondator – Zenon.
Stoic vine de la cuvântul grec stoa, însemnând gang cu coloane.

Seneca: omul trebuie să fie sfânt pentru om (un fel de deviză a umanismului).

La stoici, omul trebuie să se împace cu destinul său.

Epicurienii – considerau plăcerea un instrument al cunoașterii. Țelul vieții ar fi constat în a dobândi maximum de senzualitate.
Epicur a creat la Atena o școală filozofică. Bunul cel mai de preț era plăcerea, iar răul cel mai mare, durerea.

Acești filozofi au mai fost cunoscuți și ca filozofii grădinii, deoarece se întâlneau în grădini.

Omul are capacitatea de a face un calcul al plăcerii.
Plăcerea nu este în mod neapărat același lucru cu o plăcere a simțurilor, de asemenea valori ca prietenia și contemplarea unei opere de artă pot să însemne plăcere.

Epicurienii au manifestat puțin interes față de politică și societate.

Sfaturile lui Epicur:

Trăiește pe ascuns!
Trăiește clipa!