Cum anume realizam ca nu mai suntem copii? Se sparge balonul in care traim, dispare zambetul candid si se impune unul deloc prefacut, doar impus. Se intampla ceva in viata ta, ceva marsav si continui sa surazi! De ce? Maturitatea vine in galop, izbeste fragilul balon, iti demonstreaza ca un imperativ categoric kantian ca tot ce era frumos si inexplicabil este acum, daca nu  hidos si explicabil, cel putin comun si in imediata apropiere.
Liantul intre esteticul inocentei si responsabilitatea profunda a adultului provoaca dezechilibru emotional. Angoasa prezentului starneste suspiciuni in urechile lui D-zeu, care sunt prietenii. Si te uiti in ochii lor mari si nu te mai gasesti acolo. Tabloul care te infatisa pe tine in propria lor retina e o panza goala.
Si incepe tanguiala!
Apreciez micile gesturi si dezinteresul faptei. Cuvinte de pretuire la spatele unui caiet de chimie de clasa a VIII-a ale unei prietene, o atentie neasteptata de la un amic plecat cu serviciu in strainatate, un tort de la un iubit pentru cateva luni implinite, o privire admirativa  de la o frumoasa domnisoara! Imi plac toate acestea si multe altele, le gasesc un deliciu in viata mea de muritor. Daca indragesc toate acestea, cum se face totusi ca acum ma indoiesc de toate?
Scormonesc trecutul si nu mai dibuiesc nimic. Imaginatia imi creioneaza o mana cu o guma de sters care nimiceste rand pe rand comorile sufletului meu.
Oare intamplarile nefericite ne fac persoane responsabile?
As vrea sa refuz acest adevar sau nu, ca pe un fel de mancare. Nu multumesc, imi este suficient ce am simtit pana acum!
Stau in genunchi in fata vietii! O recunosc de stapan capricios prin chiar visele diminetii. Se facea ca trebuia sa mor, trebuia sa sfarsesc eu, familia mea si prietenii mei. Unii au ales inecul ca sfarsit, eu m-am tocmit ca precupeata pentru un alt fel de pierzanie, si m-am decis sa ma arunc in gol de pe acoperisul casei. Inaintea mea a sarit altcineva, si de jos mi-a facut semn ca nu, nu poti deceda in felul acesta, ci doar sa-ti rupi oasele. Rapid am invocat disparitia printr-o injectie in gat.(e doar un vis). Degeaba s-a dovedit a fi si aceasta metoda. Intervenea un lesin, asteptam moartea in timp ce faceam semne sa nu fiu inca ingropata pentru a nu ma sufoca. M-am trezit din neputinta de a sucomba.
Inexplicabil mi-am gasit gestul in urma trezirii. M-am intors pe partea cealalta a patului fara sa ma simt usurata ca a fost doar un vis urat. Mai tarziu mi-am explicat purtarea de una singura.
Nu o sa fac afirmatia ca nu mai vreau sa traiesc, doar ca am realizat ce insufletire de ciocolata amara au adultii. De azi, de ieri, si de maine pana la restul zilelor mele o sa am niste ochi cu lentile de contact de culoarea suspiciunii, un suflet hatru, dar lipsit de ingenuitate, o sa fiu inconjurata de persoane care ma folosesc si le folosesc!
Pornesc la drum…