– Săru mâna, tataie! Ce mai faci?
– Ce să fac, tată, mă odihnesc!
– Mergem la bucătărie? E ora prânzului. Mihnea așază masa.
– Mergem! Dă-mi o mână să mă ridic.

I-am întins mâna, am deschis ușa dormitorului, am închis-o, am deschis ușa bucătăriei, am închis ușa bucătăriei. L-am așteptat să se așeze. Mi-am ocupat și eu locul. M-am simțit privită.

– S-a întâmplat ceva, tataie?
– O cunoști pe Simone?

Pauză.

El aștepta grav și curios.
Eu eram derutată.

– Eu sunt Simone. Cine crezi că sunt?

A ridicat din umeri.

Mi-a uitat tataie chipul, dar nu și amintirea.

Eu sunt Simone, chip și amintire.