Aruncă pătura de pe picioare. Merse la bucătărie desculță. Sunetul ascuțit al cuptorului cu microunde o grăbise. Înainte să ridice mâna o cuprinse vertijul; negru în fața ochilor. Dar nu se oprește. De ce nu se oprește? Se întreabă. De ce nu mă opresc? Nu văd, urechile țiuie, pot să scap farfuria cu ciorbă.

Puse farfuria de ciorbă pe masă și părăsi bucătăria. Își căută o pereche de șosete în dormitor. S-a făcut deja frig. Trase ciorapii și se ridică. Înainte să părăsească camera mai rămase să se privească în oglindă. Ridică tricoul cât să-și descopere abdomenul. Își cuprinse pântecul și strânse să o doară.

Luă farfuria, un șervețel și o lingură. O să mânânce la calculator. E sfârșit de lună. Are multă hârțogărie de terminat. Își înveli din nou picioarele cu pătura. După primele linguri îi sună telefonul.

– Alo, da, săru mâna.
– Ah, puturoaso, ești încă în pat!
– Nu, nu, ți se pare. Deja muncesc. De ce m-ai sunat?
– Să-ți spun că mâine e sărbătoare mare. Să nu speli. E cruce roșie în calendar.
– Am înțeles, mâine nu spăl. O să revin cu un telefon, tata, acum am de lucru.

Până seara a lucrat la situațiile financiare. Plănuise să se oprească pe la opt. La zece îl aștepta pe Petru. Până atunci trebuia să se spele pe cap, să facă un duș, să-și radă picioarele și să coamande la chinezi. Vinul era deja la frigider.

La opt jumate tot mai calcula. La nouă fără un sfert a împins foile și a fugit la baie. Când a sunat Petru la ușă reușise să toarne și vin în pahare.

L-a îmbrățișat strâns la intrare. El a împins-o puțin ca să închidă ușa. Muzica lui Barry White umplea apartamentul. S-au așezat la masă tăcuți. Ei îi ardeau obrajii. Sorbea vin și îi pândea replicile.

– Ce-ai făcut toată ziua?
– Inventare. Plictisitor. Spune-mi tu ce ai făcut toată ziua.
– Nu am fost la munca, așa cum am discutat.

Obrajii femeii se îmbujorară.

– Da?
– Știu că aștepți de la mine să-ți povestesc despre întâlnirea cu Mihaela. Ne-am văzut.
– Cum a primit vestea? Îmi pare sincer rău de ea.
– Îmi pare și mie rău. Nu am putut să anulez nunta. Îți mai cer puțin timp. Umilința ar fi copleșitoare pentru ea. Am cedat presiunii sociale. Divorțul îmi pare mai ușor de suportat.

Ei i-a scăpat paharul din mână. De la îmbujorare a trecut la paliditate. La subsuoară transpirația se prelingea. Din nou negru în fața ochilor.

– Ieși afară!
– Isa!
– Ieși afară!

Peste două săptămâni iubitul ei s-a însurat. Au fost împreună șase luni. Unele cupluri pleacă în vacanță după șase luni. În sâmbăta nunții a stat numai cu telefonul în mână.

– Alo, da, săru mâna.
– Ce faci, puturoaso?
– Nimic. Butonez telecomanda. Tu ce faci?
– Ce să fac, tată, îmi făcui o cafea și mă uit la știri. Fură ăștia ca-n codru, futu-le muma în cur. Să nu uiți, e sărbătoare mare azi, e cruce roșie în calendar. Să nu speli.
– E sărbătoare mare, da. E cruce în calendar. O să te las, mi-a venit mâncarea.

A închis telefonul. Ce ironie! Petru tocmai i-a trimis mesaj. O iubește și îi promite că o să se revanșeze dacă-l așteaptă. I-a scris înapoi. Te iubesc. O să te aștept un an.

AMR 364 de zile.