Cel mai mult iubesc oamenii în teorie. Când se întâmplă să cobor din abstract și să mă amestec cu lumea, încep să semăn cu toate personajele cinice pe care le ador. Doc Martin, morocănosul Angliei e preferatul meu. Savurez o scenă din serial. Îmi vine și revine în cap.
Prietena mea a citit studii, există legătură între vaccin și autism. Hm! Prietena ta e proastă?!

Vă asigur că eu nu îndrăznesc să mai folosesc asemenea cuvinte. Plus că îmi place și-mi convine mai mult tăcerea. E savuroasă. Privesc fix, intens, zâmbesc și întorc spatele.

În lume, ajung destul de des după stilul meu actual de viață, Tricoul Inteligent mă scoate din casă, sunt nevoită de multe ori să întrerup tăcerea ca metodă. Provocările mă pișcă și reacționez. Ultima dată, după ce am primit o întrebare identică de la trei persoane, în loc de zâmbet și defilarea cu spatele, am întrebat: dar cum credeți voi că arată o femeie trecută de 30 de ani?!

Întrebarea lor:  Ai un copil de 7 ani?
Întrebarea mea: Cum arată o femeie de 34 de ani?
Răspunsul lor: Nu știu cum, dar nu ca tine.

Repejor, într-o șuetă incidentală, am afirmat că nu există o reprezentare a femeii de 30 de ani în imaginarul societății. O prietenă m-a contrazis. Ea consideră ca lipsa machiajului intens la vârsta noastră îi derutează pe cei mai mulți. Obișnuința a bătut în conștiința societății femei boite și pline de brizbizuri. I-am dat dreptate, dar pe alocuri. Mi-am zis că o să mai meditez la.

Săptămâna trecută am avut parte de o excursie mică cu Mara. Lipsa programului, – o singură prezență autoritară -, eu, a asigurat succesul și odihna psihică. Strop de disconfort nu am experimentat. Nu m-am opus nici unei voințe, nu am convins nici o putere, n-am dus discuții patetice de împăcare a diferitelor caractere. Într-una din zile am ajuns la Brașov. Printre mai multe activități, am avut parte de o întâlnire cu o tânără femeie pe care am cunoscut-o datorită acestui mediu. Conversația ne-a purtat și pe la rădăcinile mele oltenești. Mi-a făcut și o mărturisire: Tare elegante și cochete sunt fetele pe acolo. Aveam colege care se schimbau de două sau trei ori la o nuntă. Uneori mă simțeam chiar prost.

Am râs zdravăn și i-am enumerat alte motive pentru un asemenea comportament.

Înainte să le dezvălui și aici, vă dau câteva versuri de Sorescu.

La noi muierea pupă mâna bărbatului
…
Și din dumneata nu-l scotea niciodată,
Îi făcea trei, patru copii, dar nu-ndrăznea să-i zică tu.
…
Femeia are socotelile ei, ea să țină de coada cârpătorului,
Și să lase politica – de-asta ne ocupăm noi, asta e pentru oameni –
Femeia, ce știe femeia?

Cam de asta se schimbă femeile și în prezent de două, trei ori la un eveniment. Să arate ce știu. În Oltenia, la sate, nu s-a schimbat prea mult mentalitatea. Poate nu mai pupă neapărat mâna bărbatului, dar coada cârpătorului o mai țin. În continuare femeile nu intră în categoria oamenilor.

Cele care au părăsit satul și și-au educat pe alocuri persoana, păstrează reminiscențe ale sărăciei și limitării. Altele duc mai departe gândirea unei mame a satului despre ce semnifică femeia în casă: pune masa, ridică masa, responsabilitățile casnice exclusiv ale ei. Esențiale rămân sărăcia și obținerea unei grațieri de la cratiță: la o nuntă se fălește femeia cu tot ce are: două, trei rochii, toate inelele și toate brățările, multe nuanțe la machiaj, păr cu fixativ în exces, un bărbat și numele lui.

Discuția asta m-a ajutat să recuperez imaginea femeii trecute de 30 de ani în imaginarul societății românești. Asta este: femeia de la nuntă, cucoana care arată că știe să iasă din vorba bărbatului de câteva ori pe an. Și e mulțumită.

M-am lămurit, dar eu nu sunt mulțumită. Îmi doresc mai multe femei ca mine și nu mă refer la atitudine, gândire sau comportament, ci la simplitate vestimentară, la machiaj natural și cu o sexualitate conștientă.

Chiar se poate, e cu putință, vă jur!

Foto: Rox Sarafolean