Sprijin pentru femeile care-și doresc să fie eroul propriei vieți

Două lucruri am înțeles de curând.
1. Vremurile actuale nu-mi permit să dau tot ce pot.
2. Sunt un erou.

Cu aserțiunea de la primul punct m-am pricopsit dintr-un eseu semnat Lucian Boia. Făcea referire la Regina Maria. Timpurile au îngăduit ca regina să dea tot ce a putut.

Afirmația de la punctul doi e destul de recentă, dar am meditat îndelung la ea. Am început cartea lui Joseph Campbell, Eroul cu o mie de chipuri. După doar 122 de pagini citite, nu am mai reușit să-mi stăpânesc gândurile. Uneori, când mai descopăr ceva despre mine sau accept altceva tâșnit de sub cenzura inconștientului, simt că am mai așezat o piesă în puzze-ul vieții mele. Mă văd mai bine, mă așez mai bine.

Iar acum mă văd un erou. Am 34 de ani și număr câteva greșeli. O greșeală semnifică începutul unei aventuri. Eu mă fac vinovată de mult mai multe, de aceea pot să stau drept în fața oricui. Într-adevăr epoca nu prilejuiește o etalare a însușirilor și abilităților mele. Nu o să mă remarc niciodată ca Regina Maria. O să reușesc prin lecțiile învățate.

Până acum, am experiența unei familii destrămate, a loialității în prietenie, a trădării. Am înșelat, am fost la rândul meu înșelată. Am născut. Știu ce înseamnă o întrerupere de sarcină. Am fumat marijuana, dar nu m-aș atinge de cocaină. Am studiat Literele și am o diplomă în Politici Culturale. Am scris 2 cărți, țin un blog de 10 ani. Educ un copil și lucrez la relația cu părinții mei pentru ea, fetița mea. Am condus prin Europa și am călătorit singură cu mașina și avionul. La 30 de ani am ales o excursie cu trenul și am început cu Polonia, Auschwitz. M-am îndrăgostit. Am iubit. Am încetat să iubesc. Sunt într-o relație și uneori trăiesc momente intense de fericire.

Menționez toate astea pentru că mă recomandă. Erorile au verificat și îmi justifică propunerea. Urmează să propun ceva.

În urma multor mesaje primite în privat, întrebări felurite, dar cu accent pe experiența dintr-o relație și împăcarea cu sexualitatea printr-un proces dificil al cunoașterii de sine, dar și al trupului, deschid un fel de seminar.

Accept întâlniri cu femei interesate să învețe din greșeli și să devină un erou. Nu accept întâlniri cu femei care își plâng de milă și se victimizează. Ele reprezintă o categorie de femei inteligente, dar perfide.

Știu să ascult, dau dovadă de toleranță, am început să practic cinismul, râd și plâng, dar mai ales sunt sinceră. Am grijă de sentimente la nivel de limbaj, dar nu mă interesează persoanele needucate care nu vor să se detașeze. Prima mea lecție: nu luați personal tot ce vi se întâmplă.

Mesaje îmi puteți trimite în privat, textul ăsta lansează o provocare. Dacă sunteți o femeie nemulțumită sau greu de mulțumit, o femeie fără stil personal vestimentar și o gândire proprie, e foarte posibil să vă pot ajuta.

Știți cine sunt eu în acest context? Ajutorul acela supranatural primit de erou după ce părăsește casa părintească în urma unei greșeli. Pe drum, ăla inițiatic, dă peste fel și fel de greutăți, dar le depășește cu sprijin de la o ființă sau alta.

Eu sunt sprijinul oricărei femei care își dorește să devină eroul propriei vieți.

Foto: Diana Bodea

No Comments Yet.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
10 + 23 =