A doua oară deschid pagina pentru a scrie. Prima data m-am răzgândit. M-am blocat. Am văzut alb în fața ochilor.

E trecut de zece seara. Mara s-a retras în dormitor. Mateiu doarme lângă mine. E liniște. Vecinul se uită dimineața la filme porno. Mi-aș începe ziua. Aș fugi la bucătărie să pun de ceai. Să pornesc aparatul de cafea pentru miros. Să mă așez cu cartea în brațe să citesc. Să visez în fața hărții. Să plănuiesc excursii în care sunt șanse să nu ajung niciodată.

Mai bine dorm. Mâine nu o să fiu capabilă să parcurg nici măcar cinci pagini de carte, fie Pastorala, fie despre educația Montessori.

În fine. Dacă mi-am furat singură din orele de somn, vă las aici un scurt fragment din monumentalul Roth. Să nu aveți îndoieli sau ezitări. Citiți tot ce vă pică în mână de Roth.

Da, suntem singuri, cumplit de singuri, și întotdeauna ne așteaptă un strat și mai profund de singurătate. Nu putem face nimic pentru a scăpa de asta. Nu, singurătatea n-ar trebui să ne mire, oricât de surprinzătoare ar părea ea în fața experienței noastre. N-ai decât să te dai peste cap, dacă vrei, dar apoi n-ai să fii altfel decât cu dosu-n sus și singur, în loc să fii cu capul sus și singur.

În fine 2. În loc să dorm sau să mă uit la un film prost de Crăciun, v-am lăsat câteva rânduri despre singurătate. De două zile rumeg la fragmentul ăsta. M-a surprins la geam, îl păzeam pe Mateiu cum doarme afară în căruț.

În fine 3. Concluzia.
Sunt cu dosu-n sus și în relație.