Mateiu a început să se ridice în picioare. Nu o să vă povestesc despre asta. Dar noua lui abilitate și cartea citită, Educația Montessori în primii ani de viață, m-au ajutat cu o presupunere.

Așă că.
Presupun că mulți copii, adolescenți și adulți sunt împiedicați deoarece nu li s-a permis să se miște liber când erau ca Mateiu. Mateiu a adunat nouă luni pe pământ. În această perioadă, ființa umană cucerește fizic spațiul înconjurător. Părinții, ca mamanu meu, cade copilul, dă-i șosete, are picioarele reci, se lovește, pică, nu permit copilului explorarea. Explorarea vine cu bum, pac, au!

Am eliberat cât am putut spațiul. L-am pregătit pentru o ființă umană curioasă. Mateiu studiază firimituri, sticle de plastic, ambalaje, linguri, capace etc. Jucăriile prea puțin îl atrag. De două zile pune mâna în față înainte să se arunce în fund. De la mișcarea asta, mi-au zburat gândurile la soră mea care are niște căzături monumentale.

Dacă mamanu și bunică mea nu au lăsat-o să exploreze?! Dacă?! Parcă nu m-aș întreba. Parcă aș afirma. Afirm. Părinții inhibă copilul. Unii adulți sunt slabi și din cauza atitudinii de cloșcă. Puteau fi puternici sau puteau să nu cadă din picioare, sau să alerge de parcă li se desprind picioarele de restul corpului.

Credeți că ar putea fi posibil?

Foto: Bogdan Mosorescu