Am citit ieri seară, pe pagina de Facebook a lui Robert Șerban, că Festivalul de Literatură de la Timișoara nu este eligibil și nu va mai primi finanțare de la Primărie.
Cei care citiți, cei interesați de literatură, firește, presupun că vă mirați. În 2023, Timișoara va fi capitală culturală. Cum e posibil? Presupun că ăsta e gândul care vine ca uns peste iubitorii de literatură.

Vă mărturisesc că pe mine nimic nu mă mai miră din ce se întâmplă în această țară. Mă înfurie. Mă neliniștește. Mă șochează. Nimic nu mă miră. Și când simt că nu mai pot, mă potolesc cu faptul că aș fi putut să mă nasc în țări unde mamele își cresc copiii cu armele în mână. Nu e bine în România, e satisfăcător. În condiții de viață satisfăcătoare, într-o lume cu o atmosferă îmbibată de florile răului, România anului 2022 amintește de o țară civilizată la început de secol XIX. La 1801, oamenii neștiutori erau majoritari. În 2022, În România, oamenii neștiutori continuă să fie majoritari.

Țara asta, țara mea e cotropită de incompetenți cu purtări sălbatice. Cetățenii decenți și demni trăiesc ca într-un film științifico-fantastic. Undeva separat, la margine de pădure, într-un balon de săpun, într-o casă acoperită de iederă, își duc zilele oamenii muncitori, politicoși și demni. Uneori mai îndrăznește unul să-l apostrofeze pe un primitiv. I se smulge capul. Uneori se adună în grup și alcătuiesc un plan pentru înlăturarea incompetenților. Li se rup picioarele deoarece nu e forță suficientă, așa cum ne-a învățat istoria, pentru a impune o nouă forță. Oamenii decenți dezvoltă un comportament de subteran, iar dacă aleg în continuare România se orbesc și se surzesc. Construiesc o Românie imaginară și pică în nostalgii ale unui trecut glorios. România n-a atins niciodată gloria comportamental, iar după mamele și copiii actuali din parc, nici în viitor nu o să atingă gloria.

Mi-am propus să las deoparte frustrările legate de România. Să notez despre frumusețile ei. Să laud comportamentul cetățenilor muncitori și demni. Probabil am zile mai proaste și m-am trezit într-un desen al unui copil de 6 ani netalentat. Totul e gri, urât și trist. Urlu, dar desenul copilului netalentat mi-a retezat gura și nu pot să urlu.

Cum putem să ajutăm țara asta pentru a crește numărul cetățenilor educați?

Foto: Bogdan Mosorescu