Bărbații și femeile nu or să se înțeleagă niciodată, nu au făcut-o și nu o vor face. Există însă femei care înțeleg bărbații și bărbați care înțeleg femeile, iar această înțelegere presupune o anumită inteligență. Cu toții suntem oameni.
Să fii om presupune în mare măsură să greșești, și să fii om înseamnă să înveți. Femeile și bărbații se blochează între a presupune și a învăța, căci mulți se opresc în presupuneri. Din experiența mea ca femeie am făcut afirmația de mai sus, iar eu sunt o răsfățată în lumea bărbaților. De-a lungul anilor, din noroc, de la o fire curioasă, cu un chip drăguț, mulți prieteni bărbați mi-au permis să intru în lumea lor, m-au lăsat cu bocanci să umblu, să scormonesc, să înțeleg câteva personalități masculine. Am citit și Jung și Freud, dar asta ține de detalii. Ajutorul pe care l-am primit din această incursiune se află în prima frază a textului. Neînțelegerile dintre feminin și masculin nu stau în diferențele dintre noi, ci tocmai în asemănările dintre noi. Când fac această afirmație, mintea mea proiectează imaginea unui cuplu binevoitor cu sexul opus, deoarece există bărbați, dar și femei care abuzează de diferențele dintre noi, dar ei sunt aceia care au nevoie de un psihanalist.
Asemănările dintre masculin și feminin sunt acelea care împiedică parteneriatele. S-a întâmplat în ultimele săptămâni să particip sau să ascult discuții între parteneri. Tot timpul am râs cu colțul gurii, asta când nu m-am lăsat cuprinsă de furii.
Oamenii se ceartă, oamenii se împacă, dar femeia și bărbatul nu iartă, nu trec cu vederea, nu permit.
Femeile sunt geloase, bărbații sunt posesivi, dar a fi gelos și a fi posesiv se întâlnesc în viețile noastre, cel mai des în final, într-un la revedere turbat sau prietenesc de sfârșit de relație. Asta cine are curaj, cine nu are, și mulți nu au, își asigură o viață plină de văicăreli, dar pe care nu și-o asumă niciodată. Pe aceștia nu cumva să-i compătimești, fapta ți-ar putea fi comparată cu a vorbi de Satana în casa Domnului.
Cu siguranță scriu dintr-un impuls, mă simt oarecum oarbă psihic, dar nu am notat nici un neadevăr.
Azi mă înfurie și aceia care renunță fără să încerce să salveze relația, dar și aceia care stau într-o relație care îi dezumanizează. Am auzit uneori, dat ca exemplu, căsniciile bunicilor noștri. Alt motiv de furie. Atunci femeia accepta tot, viața trecea de-a valma fără luxul exprimării unei păreri, de aceea au durat multe căsnicii, nu din dragoste, ci din rușinea de a nu fi femeie divorțată, femeie cu ochi bătuți da, dar nu femeie alungată de la casa bărbatului.
Știați că până pe la 1860 man era tradus ca om? Și nu cred că greșesc dacă spun că abia după lucrarea lui J.S. Mill, Supunerea femeilor, s-a schimbat această accepțiune a cuvântului.
Există o mare posibilitate, aproape o certitudine, să fi scris un text cu apucături feministe, dar eu nu mi-aș dori să fie astfel primit. Nu intenționez să apăr vreun drept al femeii, ci aș simți o mare bucurie dacă fiecare ar accepta că suntem oameni. Femeia nu are nevoie de privilegii, bărbatul nu are nevoie de privilegii, cu toții suntem privilegiați dacă ne respectăm, dacă nu manifestăm apucături dictatoriale și de zei în relația cu celălalt. Când intri într-o relație, nici nu ai votat, nici nu ai semnat ceva prin care delegi sau responsabilizezi pe cineva cu viața ta. Viața ta are un drept prin naștere care trebuie exercitat, fără excepție, de fiecare ființă umană, indiferent de sex.
Eu urlu după dreptul meu din naștere și în același timp mă supun atât de ușor, dar dreptul e un dat, supunerea o alegere.
Oamenii se plâng atât de mult de singurătate, dar s-au întrebat dacă nu cumva își merită singurătatea? Eu o s-o merit pe a mea, dacă o să rămân vreodată singură, dar nu mi-e teamă, nu fug de ea, nu fac compromisuri.
Oare cum ar fi cu putință un proces de reeducare socială? Umilința, bătaia de joc, ingerința nu au ce căuta în parteneriate. Parteneriatul e ca o strângere de mână, aceeași mână, dar de la două ființe.
Și ființelor, respectați individualitatea.
aprilie 1, 2013
Exista o categorie de barbati care ar afirma ca e o scriere feminista doar pentru ca te-ai referit la relatie ca la un parteneriat cu drepturi egale.
Eu zic ca relatia si comparatia femeie-barbat este data de tipul de societate, de legile ei si evolueaza o data cu ea. In viitor, cand omul va conta tot mai putin ca om ci doar ca element al societatii, ca vei fi barbat sau femeie va ramane doar o chestiune de sex si reproducere. Poate nici atat. Deocamdata inca mai e ”material” de studiat pe subiectul asta, dar tendinta e sa nu mai fie decat in rare exceptii (gen ”in tribul X din Africa”…)
Dovezile vin daca pui in balanta perioadele de timp: de exemplu, acum o suta de ani divortul era ceva scandalos, daca era, iar acum a trai inafara casatoriei e ceva normal, ba chiar cu rol de statut oficial cu drepturi (in Canada ii spune common-law si e valabil oricarui cuplu ce declara ca sunt de mai mult de un an impreuna).
Diferentele femeie-barbat tin foarte mult de ritmul evolutiei societatii respective, e suficient sa ne uitam la tari europene vecine una cu alta care evolueaza totusi diferit. Daca e sa comparam continentele, atunci diferentele sunt si mai clare.
De ce cred ca tine de societate si de legi, pentru ca o femeie oricat ar fi de slaba pentru ca sta cu un barbat care o bate, iar barbatul oricat ar fi de slab pentru ca bataia e singura lui metoda de-a se face inteles, daca divortul devine simplu, daca exista sprijin sau constrangeri din partea politiei sau a asigurarilor sociale etc. atunci si unul si altul vor alege alta cale. Practiv, intr-o societate evoluata violenta nu mai este doar alegerea femeii sau barbatului.
(ex: In Canada daca mediul familial este unul violent – suficient si doar certuri, nu si bataie – ti se iau copii de catre asistenta sociala, copii care sunt intrebati frecvent la scoala in ore special dedicate despre cum traiesc ei acasa, cum sunt parintii etc. si asta inca de la gradinita…)
aprilie 2, 2013
Îmi pare că vorbești oarecum de eugenie, când te referi la viitor. Mă bucur că nu apucăm acele vremuri, or să fie tare triste, tare fără de spirit și de liber arbitru.
În rest cam ai dreptate cu ceea ce ai scris, dar să nu minimalizăm inconștientul, sinele și sufletul. Astea or să facă ravagii în orice epocă, în orice mentalitate, în orice societate; ceea ce mă bucură nespus.
aprilie 2, 2013
Om si femeie erau si in Romania termenii pentru cele doua sexe. 🙂 La tara inca au ramas.
Si sarind de la una la alta, ca mi-ai starnit… sa-i zic imaginatia cu partea referitoare la inscrisurile dinainte de a intra intr-o relatie, ai citit Fifty shades of grey. Stiu, stiu, nu are valoare literara, dar e si asta o varianta de relatie. Continuarile sunt si mai slabe, dar prima, prima e interesanta.
aprilie 2, 2013
Mihai, ești a doua persoană care îmi spune de această carte, dar eu nu am habar de ea.
Ei da, uite că uitasem de om și de femeie, așa este, ai dreptate. 🙂
aprilie 2, 2013
Number one sau two best seller ever. Asta daca stiu eu bine minte. Gratis in engleza pe net, vreo 30 de lei sau ceva de genul pe elefant.ro
aprilie 2, 2013
Mihai, o să te rog pe tine să-mi povestești și să mă scutești de lectură. 🙂 Te rog. Se poate?
aprilie 3, 2013
Man încă se traduce ca ”om”, în funcție de context. Regula, din câte știu eu, e că înseamnă om atunci când nu există articolul hotărât (cu excepții contextuale, desigur). În rest, legat de om, mie îmi plăcea expresia aia ”om prost”. Pe lângă că naște hlizeli în sălile de clasă, îmi lăsa impresia unei exprimări profunde – parcă loveai, literar vorbind, omul după ceafă.
Cum să nu auzi de Fifty shades of grey? Cum? E cea mai trendy carte. Ține de societate, că tot vorbeați de reguli și legi.
aprilie 3, 2013
Dam, nu am auzit, acum da, dar până acum nu. E chiar așa grav? 🙂