Am sfarsit anul pe coridoare de spital, sfidand si rugandu-ma, iar dupa atata tumult si povesti pe care le-am primit sub forma de eliberare sufleteasca am ajuns sa-mi schimb propriile reguli. Mi-am facut in anii pe care-i numar cateva reguli simple, dar acum le consider simpliste.
O regula imi interzicea sa ma amestesc in viata prietenilor. O consideram o regula de aur si m-am abatut de la ea cand mi s-a cerut cu insistenta si printre prea multe lacrimi.
Bineinteles ca nu am cazut in picioare atunci cand mi-am bagat nasul, o regula nu ajunge de aur daca evenimentele anterioare ei nu ar fi lustruit-o cu umilinte si suferinte.
Cand cineva iti cere ajutorul, iar acest ajutor presupune inima, presupune subtilitate, presupune disponibilitate sentimentala intotdeauna sa te astepti sa pierzi. Esecul e iminent daca rasplata nu este pecuniara. Adevarul crud este acceptat doar la schimb cu banii, astea sunt sedintele de la psiholog.
Acelasi crud adevar, venit de la un prieten, aduce despartirea. Ai dat suflet, primesti pustiu.
O sa ma despart acum de general si o sa teoretizez putin in propriile mele relatii. Mi-am abandonat regula pentru o prietena, am cedat in fata unui tablou jalnic de disperare si suspine. I-am pus la dispozitie timpul, sufletul si mintea mea. I-am oferit adapost sentimental, iar suferinta ei am transformat-o in stari nervoase pe care le scuipam prin defulari banale. La un moment dat am cedat din cauza slabiciunii ei si am indraznit prea mult. Mi-am cerut scuze, am vorbit prea sincer si am pierdut.
Regula mea de aur am confirmat-o si am continuat sa ma tin de ea. Am crezut in ea pana la acest Craciun. Regula este excelenta, dar eu am prea multa inima pentru ea. Azi stiu ca as proceda la fel chiar daca cunosc finalul.
Adavarul poate sa supere, dar trebuie suportat. Eu am suportat cand un medic ne-a spus ca organismul cedeaza, i-am intors capul si strangand de mana unui tata am rostit ca nu conteaza ce zice un doctor, ci e important ce credem noi.
Asadar, nu mai este valabila regula mea de aur. Nu mi-e frica de complicatii, suport pierderile, accept esecul, dar m-as detesta daca intr-o zi nu as mai fi in stare sa le spun prietenilor ca ei continua sa calce pe pamant, desi ei se viseaza in cer.
Mi s-a spus ca ce fac eu nu face nimeni, corectez, ce fac eu, fac prea putini, la fel cum doar un copil a spus in gura mare ca regele se plimba gol la o festivitate.