Cu temperaturile scăzute de afară, Mara și cu mine petrecem câteva minute în plus în mașină. Așteptăm să se încălzească.

Azi dimineață am curățat parbrizul și geamurile laterale cu racleta. Mara s-a urcat pe scaunul de lângă șofer. Pe Mateiu l-am instalat în scăunel cu o pernă cu apă caldă. Lipsa mănușilor mi-a colorat mâinile. La loc pe scaunul șoferului am suflat să le încălzesc și mi-am găsit să o întreb pe Mara dacă știe ce înseamnă loialitatea. Ca o reprezentantă demnă de generația ei, a cerut permisiunea să se exprime în engleză. Nu a primit permisiunea. În continuare aleg ca limba română să fie prima opțiune a copiilor.

În viața Marei, la aproape 14 ani fără câteva zile, grupul de prieteni a urcat în vârful piramidei de interes personal. Rolul de spectator m-a ajuns din urmă. Asist din ce în ce mai mult și particip din ce în ce mai puțin. O observ. O aud. Relațiile par la fel de complicate ca pe vremea mea. Șicanări. Excluderi. Efuziuni sentimentale. Declarații. Preferințe. Simpatii.

Experiența personală conține variate povești cu care ajung să comunic excelent cu Mara. Când două prietene se întâlnesc fără tine. Când simpatizezi un băiat. Când simpatizezi același băiat ca prietena ta. Pentru fiecare situație i-am spus o poveste. A cerut lămuriri și mi-a reconfirmat că discuțiile lungi cu copiii nu trebuie ocolite. Multe le ajung la urechi, iar deslușirile lor ating ridicolul din cauza neputinței de a raționa.

Aleg să o îndrum pe Mara în perioada derutantă în care a pășit. O să-i alin durerile sufletești cu distracții pentru câteva ore. O să fiu prezentă uneori fără să am nimic de zis. Frustrările mă iau prin surprindere când îi recomand cu cel mai convingător aer că iubitul prietenei, și dacă îi încântă ochii, rămâne iubitul prietenei. Prietenia contează, iar când vine vorba despre băieți, are balta pește.

M-a privit cu ochii ei mari care-mi amintesc de ochii magnifici ai unei vițelușe. Simt cum înmagazinează în ea banalitățile definitorii ale vieții. Cu liceul nu este hotărâtă, lista conține 3 nume. De ce? De ce liceul ăla sau ală? Am întrebat-o din curiozitate. Argumentele m-au convins, dar nu mă încântă.

Urmează doi ani plini de focuri adolescentine. O să încep să culeg ce am plantat. Vine vremea asumării părintești. Nu o să mai fie nevoie să mă prefac că știu să aleg pentru ea. O să plătesc prețul fixat de ea prin atitudinea față de mine.

O să-mi rămână, Mara, loială?