Știu sigur că săptămâna trecută am plecat în Turcia, dar nu sunt sigură de unde m-am întors.
Timp de șapte zile am fost întâmpinată pretutindeni, recepție, restaurant, bar, terasă, plajă în limba rusă. De aici confuzia. În jur multă sporovăială în limba rusă, încât am ajuns să tresar plăcut când auzeam oricare alt grai.
M-am întors din această țară încântată, eu încântată, dar alte persoane care au fost cu mine s-au întors dezamăgite.
Am asistat și la câteva discuții în avion, de fapt am cam tras cu urechea, dar e greu să te împotrivești când cineva vorbește în fața ta pe un ton ușor afectat, ușor nazal, repetând într-una raport calitate-preț.
O spun cu dezamăgire, mulți români merg în Turcia cu prea mari pretenții, pretenții culinare. În ceea ce privește mâncarea, mie mi se pare că ce se întâmplă la hotelurile din Turcia este o risipă, în primele zile chiar m-a cuprins o ușoară indispoziție. Am descoperit mai târziu că mâncarea rămasă se aruncă, dar nici nu au unde s-o trimită, în jur nu există oameni fără hrană. Se pare că duc textul într-o direcție neinteresantă, dar astea au fost gândurile mele în primele zile. Tot ce am descoperit, că mâncarea se aruncă sau ce mai urmează să povestesc, se datorează curiozității mele. Întotdeauna m-am întrebat cum învață turcii istorie, cum potrivesc unghiul potrivit să treacă peste un anume fel al lor de a fi, cotropitori. Am aflat de la un ghid turc, pe care l-am năucit cu o năvală de întrebări, oștenii morții, comportamentul turcilor cu femeile și așa mai departe, că nouă ni se prezintă istoria Turciei, nu o cunoaștem. Referitor la oștenii morții, despre care nu a știut să ne povestească, dar ne-a promis că se va interesa, ne-a povestit ceva foarte interesant despre armata lor. Într-o luptă, nu am reținut care sau cu cine, un general a comunicat că sunt depășiți numeric și nu au nici o șansă de izbândă, iar răspunsul care i-a revenit a fost: nu te trimit în luptă să câștigi, te trimit în luptă să mori, în timp ce tu mori, alții ajung aici ca să lupte.
Știu că am întors capul și am privit pe geam. Nu am văzut nimic, doar îmi repetam în gând această frază.
Oho! Dar pe ce cărări am dus povestea despre Turcia. Oricum mă opresc aici, nu aș mai putea să scriu un rând după fraza de mai sus. Există o posibilitate să mai urmeze un text despre Turcia, dar încă nu știu.
Până atunci, îmi rog cititorii să fie ei înșiși.
septembrie 27, 2013
Sa stii ca si pe mine m-a obsedat subiectul mancare in Turcia. Era atata risipa si totodata atata lacomie in jurul meu incat dupa cateva zile n-am mai putut manca nimic inafara de fructe. Ma simteam instantaneu satula de cum intram in restaurantul… all inclusive.
Si acum imi vine sa intorc privirea cand semenii mei strangeau prajituri in servetel… ”la pachet”. A fost prima si ultima oara cand am mers in Turcia pe litoral desi am si o traire superba: pe plaja, o dugheana de restaurant, cafea la ibric incins in nisip si un turc cantand la vioara un fel de romante care te storceau de sentimente de nu mai stiai de tine.
Despre turci n-am aflat mai nimic. Nu ma dusesem pentru ei acolo, ci pentru mine. Adevarul sec se vede mai bine la cativa ani distanta…
septembrie 30, 2013
Atunci e musai să te întorci în Turcia, eu vreau să ajung la Istanbul, ce zici? Ne întâlnim pe acolo ca fetele? 🙂
septembrie 30, 2013
Sejurul la turci cu valențe istorice și culturale mi se pare că are iz de ipocrizie. Hai să recunoaștem, mergem la turci pentru mare, condiții de cazare bune, servicii bune și așa mai departe. A da, mergem pentru că toate astea nu se apropie de costul unui sejur în Spania sau Italia. Hai să fim serioși, înainte să mergi în Turcia ai întrebat în stânga și în dreapta (sau la agenția de turism) și ai înțeles că n-o să ai treabă cu istoria și cultura lor, pe care oricum puțini o digeră. Ca o primă concluzie, dacă te duci la mare alegi Turcia pentru preț. Atât.
Legat de all inclusive, poate pare o risipă, dar nu e. Am văzut că toți românii observă abundența și cantitatea. Nu trebuie să fie mult, mai degrabă variat și disponibil tot timpul. Dacă am plătit un asemenea serviciu, la un hotel de 5*, trebuie să am când vreau. În mod normal faptul că ai de toate tot timpul n-ar trebui să te facă să consumi mai mult la mine chiar așa a fost. Toate stațiunile astea sunt o fațadă pentru turiști și merită lăudați pentru că pot face asta, în timp ce noi nu. Sunt săraci și au felul lor de a fi, dar asta nu-i împiedică să facă turism de calitate. E valabil peste tot în lume: dacă vrei să guști cultura și obiceiurile locului, nu alegi varianta comodă și, implicit, ieftină.
@dunia: rușii merg pentru că e aproape și n-au altă mare. Așa suntem noi în Croația și bucureștenii în Bulgaria.
septembrie 30, 2013
Dam, și eu diger greu istoria turcilor, vorbesc foarte serios. Chiar în primăvară am citit cartea lui Kadare, Mesagerii ploii, și din nou m-am simțit indignată. Știu, e doar literatură, dar orice cititor știe că un scriitor face și puțină istorie. Ideea este că mi-a reamintit unele fapte ale lor, copiii luați de la alte popoare, femeile pe care le vindeau etc.
Ei nu învață asta în școli, am descoperit acum în Turcia. Și te înșeli, nu am ales Turcia pentru preț sau felul lor de a face turism, ci pentru mare, pentru că septembrie este o lună care te obligă să alegi doar unele țări, pentru că nu văzusem Turcia și îmi doream, încă îmi mai doresc.
În Antalya am ajuns și la muzeu, să știi. Acum fiecare merge spre ce-l atrage sau interesează.
octombrie 2, 2013
Mie mi se pare că turcii sunt foarte ok. Sunt perfecți pentru ei, așa cum sunt. Sunt așa cum noi nu vom fi niciodată. Pentru că noi suntem perfecți pentru noi, așa cum suntem. Cred.
Eu am fost foarte plăcut impresionat de turci și de Turcia. Pe cele neimpresionabile le-am uitat. 🙂