Mi-am tot schimbat în ultimii ani percepțiile. Am reflectat, am exploatat sentimentele și gândirea într-o direcție sau alta.
Pentru unele persoane din viața mea m-am schimbat revoltător de mult.
Eu mă simt bine cu mine în prezent. Când am izbucniri violente de dor mă afund în cărți. Asta am făcut de când mă știu. M-am pierdut în poveștile altora.
Uneori mă pierd și în povestea mea. Mă descopăr personaj în loc de autor. Atunci experimentez furia și neputința. Neputința mă înfurie.
Și de înfuriat nu-mi trebuie mult.
De exemplu:
(o să fac o listă cu motive care mă înfurie)
– chelnerii obraznici care vorbesc la pertu;
– duduile care se poartă prea dezbrăcate;
– mamele care își sperie copiii ca să mănânce cu lupul sau pădurea;
– părinții care pretind ascultare pentru că ei ne-au crescut pe noi;
– greșelile de gramatică;
– delirul de grandoare al oamenilor bogați;
– funcționarele care vorbesc la telefon în timp ce aștepți la ghișeu;
– genele false;
– aerul condiționat de la Cinema City;
– lungile așteptări de la ușile doctorilor;
– camăta;
– reticența Fundațiilor, ale caselor de copii când te oferi voluntar;
– etc.
Stop. O să mă opresc puțin aici, în reticența caselor de copii. Am fost săptămâna trecută la Fundaţia Rudolf Walther de la Timișoara și am lăsat niște haine. Despre generozitatea acestui gest nu vreau să aud nimic. Generoși sunt copiii că ne ajută cu balastul dulapurilor noastre neîncăpătoare.
Ceea ce vreau să subliniez, să scot în față este dorința mea de voluntariat. Vreau să fiu voluntar la aceste case. Principiile lor atât de frumoase, deschiderea către comunitate, respectarea demnităţii copilului, menţinerea relaţiilor personale ale copilului şi contactele directe cu părinţii, rudele sau alte persoane faţă de care copilul a dezvoltat relaţii de ataşament, să nu rămână ceva scris pe un site.
Azi o să renunț la a arăta cu degetul și o să înaintez doar un apel către această instituție:
Permiteți-mi să mă implic, să sprijin după putințele mele financiare și după capacitatea mea intelectuală tinerii din această instituție. Nu cred că am o misiune prestabilită pe acest Pământ, dar cunoașterea de sine până la momentul acesta mă asigură de îndemânarea mea în a călăuzi tinerii în viață. Mi-am acceptat și asumat rolul de mijlocitor între orice ființă și sinele acelei ființe.
Și am renunțat de puțină vreme la a vorbi vorbe.
Vă rog, permiteți-mi să mă implic!
Vă cer deschis, cu prietenie și admirație.
Vă rog!
aprilie 27, 2015
In afara de ultimul punct si cel la care te-ai oprit de fapt, si pe mine ma enerveaza aceleasi lucruri. pe mine insa m-au criticat unii prieteni ca am pretentia de a nu fi tutuita de chelneri, mai ales cand eu le vorbesc cu pronumele de politete. in fine… daca nu li s-a facut educatie acasa, macar proprietarii barurilor, cafenelelor, restaurantelor ar putea-o face. but oh well 🙂
cat despre voluntariat la casele de copii, daca reusesti, fa, te rog, un follow-up ca ma intereseaza si pe mine. 🙂
aprilie 27, 2015
Nu vreau să comentez de fundații (mă rog, de ale mele aș vrea, dar nu te interesează pe tine), dar mă opresc la lista asta cu înfuriatul.
Cărui copil de oraș îi e frică de pădure și de lup?!
Greșeli de gramatică face toată lumea. Care din ele te înfurie?
Ce este delirul de grandoare al oamenilor bogați?
PS. Păsăricile astea gălbuie de pe site m-au derutat – mi s-a părut că e murdar monitorul.
aprilie 28, 2015
Nu inteleg … Cine nu iti permite sa te implici ca voluntar? Sunt atatia oameni care au facut si fac voluntariat constant pentru casele de copii si fundatii cu acest gen de preocupari. Pentru Fundatia Rudolf Walther despre care vorbesti , eu am facut voluntariat 2 ani. De asemenea, in prezent cunosc oameni, dintr-o asociatie sportiva, care fac voluntariat constant pentru ei – cu frecventa saptamanala. Si fac voluntariat de cativa ani pentru aceasta fundatie (activitati cu copiii, colecteaza imbracaminte si alte obiecte necesare copiilor, etc.)
Sunt ong-uri care initiaza proiecte prin care se adreseaza permanent acestor institutii ce se ocupa de ingrijirea copiilor si … acesti voluntari activeaza constant in aceasta zona.
Nu inteleg unde ar fi problema. Poate in faptul ca toate aceste institutii publice sau private, au niste reguli legale in limita carora poti interactiona cu copiii? Ceea ce mi se pare firesc, pentru a asigura protectia copiilor din institutii.
Nu sunt portile inchise deloc. Dimpotriva. Dar exista niste reguli legale ale interactiunii cu copiii care trebuie respectate.
Iti doresc succes!
aprilie 28, 2015
@Tomata
O să fac, doar să reușesc să stabilesc o legătură.
@dam
Cărui copil? Eu am întîlnit unul sâmbătă căruia îi era frică de pădure.
Greșeli de gramatică: cel mai tare mă irită neacordarea subiectului cu predicatul. De acord, cu toții greșim. Dar e o diferență între a greși și a te corecta, și a nu-ți păsa deloc că vorbești greșit în limba română.
Delirul de grandoare: importanța și valoarea pe care și-o dau doar pentru că au bani. Uite cine sunt eu!!!
@Mariana
Mă bucură ce scrii tu. Haine am donat și eu, dar voiam mai mult. Interacțiune, asta îmi mai doresc. Într-adevăr nu am știut cu cine anume să vorbesc, am o prietenă pe care am rugat-o să intermedieze, dar nu i s-a răspuns la mail. De regulile de care amintești, perfect de acord, și totuși sunt copii abandonați care trebuie îngrijiți, nu păziți.
O să-ți cer ție mai multe detalii.
aprilie 29, 2015
Nu vorbesc doar de haine, ci de interactiune. Asociatia sportiva, despre care iti vorbeam, organizeaza multe evenimente cu ei si merg in fiecare weekend acolo, etc – interactiune cu copiii. Eu am facut cursuri cu copiii. Merg oameni in weekend si stau si vorbesc si interactioneaza cu copiii.
Si alte organizatii fac la fel, in cazul altor centre de plasament. Multe ong-uri si oameni (individual nu prin organizatii) interactioneaza cu copiii din centrele de plasament (sau cu copiii de la astfel de organizatii cu statut public- privat), fac activitati, asta pe langa donatii. Nu inteleg unde e problema in cazul tau, nu stiu cu cine vorbesti, dar chiar nu sunt probleme in a-i contacta si a le propune sa faci ceva interactiv cu copiii. Ei vor stabili niste limite de interactiune, dar nu blocheaza interactiunea. Cei de la Rudolf Walther sunt chiar foarte deschisi in activitati – suport pentru copii.
aprilie 29, 2015
Intr-adevar, cei care se ocupa de astfel de organizatii non-profit sunt persoane deosebite. Am observat, insa, si eu in anumite cazuri o oarecare lipsa de experienta in comunicare. Nu este de reprosat, insa cred ca, daca ar primi putin sprijin din partea unor oameni care se pricep, actiunile lor de bineface ar putea avea un impact mult mai mare.