Joia trecută ne-am întâlnit câteva femei să povestim despre arta contemporană. Nu e ușor cu ea! Locul adunării se numește META Spațiu, o galerie de artă independentă care e crescut și crește ca puii de la țară, într-un ritm lent și sănătos. Mirela Vlăduți ocrotește, sprijină și dezvoltă acest spațiu, dar mai ales ce reprezintă, arta contemporană combinată cu știința.

E un loc ca nici un altul în urbea noastră. Artiștii și oamenii de știință stau la taclale, vorba vine, din care rezultă instalații. Privitorul se scutură de prejudecăți. Firește că nu se scutură, mi-am permis tonul petulant pentru a sublinia forța artei de a apăsa pe butoane sensibile.

Cu aceste butoane sensibile apăsate ne-am jucat joi seară. Mirela a făcut o scurtă introducere doamnelor prezente, iar doamnele au pus întrebări. Mă încântă întâlnirile unde oamenii pun întrebări din curiozitate și nu ca se afle în treaba altora. Așa am ajuns să despicăm firul în patru despre investiția în artă.

Cine investește în artă la Timișoara? Este sigur să investești în artă? Ai o garanție? Pentru studiu de caz am folosit lucrările Ulianei Gujuman. Îmi pare nespus de rău pentru toți cei care nu au apucat să-i vadă lucrările.

Am tras și concluzii. La Timișoara, cetățenii nu prea știu cu ce se mănâncă arta contemporană, nici manualul lui Iancu Guda nu-i ajută. Ce este sigur, e sigur și anume aurul. Cu aurul nu dai greș. Certitudine dacă investești în artă poți avea prin achiziționarea dintr-o galerie. Discursul e vast, dar am sintetizat. Nu sunt femeie de afaceri, iar scopul meu ar fi ca oamenii să renunțe la a-și cumpăra pânze care nu semnifică nimic pentru ei din magazine. Frumusețea ține de intimitate. Îți bei cafeaua simplă, cu zahăr, cu lapte, cu scorțișoară, o savurezi într-un anumit fel care contează pentru tine. Fă să conteze și arta. Pune ceva pe pereți cu semnificație, cu apel la emoție, la sentiment, la forța de evocare.

Vernisajul Ulianei Gujuman a ajuns la final. M-am pozat lângă toate piesele și visez la una anume pe peretele dormitorului meu. Nu mă dau vitează. Am crescut cu artă și artiști în casă. Gheorghe Mosorescu este unchiul meu, fratele mai mare al mamei. Obișnuită cu arta și tot nu am luat în calcul investiția în artă. De joi mă gândesc serios să investesc.

E un pas firesc pentru o femeie ajunsă la 40 de ani. M-am născut frumoasă. Am primit o educație bună. La autoeducație am trudit și trudesc. A venit rândul apartamentului să povestească despre frumusețe.

Vreo părere?