Începui de dimineață să lucrez în manuscris la o povestire. Am descoperit pe facebook un atelier intensiv de scriere creativă la Vama Veche sub îndrumarea lui Marius Chivu.
Vă aduceți aminte că îmi foarte place Marius Chivu?
Încântată de atelier, de Vamă și de Marius Chivu, de fix această combinație, mi-am zis să încerc. Am timp până în 20 mai să scriu o povestire și să mă înscriu. Dacă o să fiu aleasă în urma preselecției, între 7 și 14 iunie o să vă scriu de la mare. Dacă nu o să vă scriu, o să vă pun poze. Neapărat și cu Marius Chivu.
Notez aici câteva rânduri din povestirea mea fără titlu.
Nu am nici o așteptare sau pretenție de la el sau de la relație. De două luni trăiesc ce se întâmplă fără să prilejuiesc întâmplări. L-am lăsat de la bun început să orchestreze bucata asta muzicală din viața noastră. Mi-a fost foarte clar în momentul când mi-a strâns mâna că o să fiu a lui. Ce nu mi-a fost clar și încă nu-mi este, ține de organizare. O să fiu a lui în așternut sau o să fiu a lui ca parteneră pentru un timp sau pe viață?
Să-mi țineți pumnii.
0 Comments