Domino biologic

389623_434619893214837_1286134332_nAcesta nu este un text despre știați că…

Dar știați că auzul este rezultatul unui efect de domino biologic? Unde sonore, impulsuri nervoase, vibrații? M-am concentrat asupra sistemului senzitiv deoarece mă simt ca o balerină care nu-și menține echilibrul din cauza acelor perișori care se curbează în timpul rotației.

Vi se pare greu? Încerc cu alte cuvinte.

Cu alte cuvinte, îmi sună urechea, țiuie.

În tot acest dezechilibru, pe care corpul meu îl simte instantaneu de fiecare dată, mi-am amintit de spiritul ludic, despre a juca și a fi jucat.

Mi-am amintit, dar nu am cartea lui Ilie Gyurcsik, Paradigme moderne, la îndemână pentru a putea să verific ce anume semnifică a juca și a fi jucat.

Ca cititor, am reținut că experimentez și acțiunea de a mă pierde. Adevarat. M-am pierdut de foarte multe ori cu ajutorul cărților. Am călătorit în toată lumea. Aș putea să întrețin un jurnal de călătorie numai din pierdutul meu cu sprijinul lui Jules Verne. Insula Sfânta Elena și Noua Zeelandă, pământ neatins de mine, dar atât de bine cunoscut, constituie un excelent exemplu de o cunoaștere neparticipativă.

Ca ființă socială, notez aici că mă simt jucată. În acest punct, descriu o neputință: nu știu dacă sunt jucată sau mă joc pe mine însămi. Tot în acest punct, am nevoie de ajutor. Sunt ca o minge de fotbal care își caută singură un jucător care să o arunce spre poartă.

Caut. Și nu ofer recompensă pentru ajutor.

No Comments Yet.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
29 × 7 =