De câteva zile pierd energie. Pe undeva o pierd. Nu găsesc sub nici o formă gaura s-o astup. Tot în aceste zile, cineva din familie a făcut niște investigații la doctor pentru o glicemie mare. Am discutat la micul dejun despre, iar între două guri de ceai verde cu iasomie, am scos din bibliotecă De ce nu fac zebrele ulcer? de Sapolsky.

Tot mai des apare boala în discuție. Conversația cu un cunoscut sau altul ajunge la stres, dezechilibru, atracția bolii prin gând. Am ascultat despre atracția bolii prin gând și de la cunoscuți, și de la membrii familiei. Nu, nu și nu. Sub nici o formă nu accept acest lucru.

În 2021, când Mateiu nu împlinise nici 2 luni, am descoperit hemoglobina scăzută, iar de aici, la internare au fost responsabile Sărbătorile Pascale. La privat nimeni nu ne-a primit. Nu o să reiau experiența aceea îngrozitoare care pe mine m-a marcat pe viață. Sunt o mamă nebună care exagerează din orice. Cum vine asta? Vine cam așa.

După investigații la sânge în spital, s-a luat prin eliminare, aia nu, aia nu, aia nu, nu s-a descoperit nici o cauză. Au insistat să accept transfuzia de sânge deoarece refuzul m-ar cataloga la mamă iresponsabilă și idioată. Am refuzat. M-am răzgândit. E dificil să iei o decizie într-o stare soră cu nebunia. Până la urmă am acceptat, iar apoi am cerut externarea. Ce are copilul meu? Nu s-a descoperit nimic la analize, dar ceva este. Ce este? Ceva grav. Și am ieșit din spital, scenă ruptă din Orwell, spunând cu gura mea: Am copilul grav bolnav. Dar ce are? Asta nu știm, dar vă asigurăm.

Consecința atitudinii imbecililor de doctori, afirm și-mi cer scuze doctorilor capabili și eminenți, este că orice bubă a lui Mateiu are la mine în cap acest ecou: cancer, grav, moare. Face febră? Vomită? Șchiopătează? La mine în cap își face apariția moartea.

Așa că refuz atracția bolii prin gând. Gândurile vin fără doar și poate. Alungați-le și nu sporiți vinovăția când boala sau moartea se ivesc. Pe mine Smaranda Arghirescu m-a marcat. Că asta e abordarea românească. Nu au diagnostic, ține de capabilitatea de doctor, dar ne asigură de gravitate care ține de abordarea românească feroce și lacomă. La privat, doctorii, Adrian Lăcătușu, de exemplu, m-a corectat și la vocabular. Nu are nimic, Mateiu? Nu, doamnă, nu vorbim despre a avea sau a nu avea ceva, copilul e sănătos. În Germania nimeni nu a pronunțat boală în prezența noastră. Mi-au auzit urechile doar copil sănătos.

În prezent am un copil sănătos, iar eu? Nu știu să vă răspund. Când copilul face febră vă e frică de moarte? Nici un gând al meu n-ar putea atrage boala. Nu aș fi șocată, dar aș înlocui o credință cu alta. Am renunțat la Dumnezeu ca să cred în ce? Că mă pedepsește propria minte?

Îmi alung gândurile cum pot. Nu e ușor, vă asigur. Nu mă compătimiți, pretind că sunt puternică. Întăriți-vă și voi.