Eu sunt ortodoxă.
M-am născut într-o familie de ortodocși.
Mamaie m-a învățat Înger, îngerașul meu.
La școală am învățat o brumă de religie.
La televizor am urmărit desenele Cartea cărților.
La liceu s-a întâmplat ceva.
Nu-i ascultați pe martorii lui Iehova. Adventiștii sunt sâmbetiști. Catolicii au bănci în biserici. Înmormântările ortodocșilor sunt barbare.
Am ascultat în jurul meu și am mers mai departe ca ortodoxă. La facultate, mi-am făcut prieteni baptiști și catolici.
Ieșeam la suc pe vremea aceea ortodocși, catolici, baptiști, adventiști, penticostali. Isus e unul singur.
În ani, am observat la prietenii mei ortodocși o simpatie pentru Biserica Catolică. Am primit propuneri să mergem la slujbă, căci slujbele lor sunt mult mai frumoase.
Eu nu merg nici la noi la slujbă, de ce aș merge la catolici? am întrebat.
Am rămas fidelă unei religii pe care nici măcar nu o cunosc, nici nu știu dacă îi împărtășesc învățăturile. Această neștiință a mea m-a rușinat în a prefera o altă religie. Cum să prefer ceva în detrimentul altcuiva dacă nu cunosc?
S-a nimerit să fiu româncă, s-a nimerit să mă nasc într-o familie, s-a nimerit să fiu ortodoxă. În capul meu, trebuie să mă împac cu aceste alegeri cosmice. Neîmpăcarea frânge echilibrul ființei.
Iar cartea, pentru a nu știu câta oară, m-a ajutat să înțeleg religia. Lucian Blaga, în Trilogia culturii are un capitol intitulat Spiritualități bipolare.
Cu limbajul lui pretențios și dens a reușit totuși să mă facă să înțeleg unele aspecte ale religiei.
Am înțeles pentru prima dată categoriile pe care se împart religiile.
Catolicismul preferă categoria autorității sacral-etatiste: statul, ierarhia, disciplina, supunerea, militarea pentru credință.
Protestantismul preferă categoria libertății: independența convingerilor, deliberarea, problematizarea, hotărârea, datoria, fidelitatea.
Ortodoxismul prefera categoria organicului: viața, pământul, firea.
După aceste categorii apar chiar și concepțiile despre biserică, pentru catolic, biserica e un fel de stat cu un spirit autoritar și ierarhic, preotul este închinat intereselor organizației.
Catolicul înțelege biserica ca stat universal.
Pentru protestanți, biserica este o comunitate adițională a indivizilor, atmosfera protestantă favorizând inițiativa individuală, creația originală a insului. Mediul protestant e foarte prielnic unei gândiri laice.
Ortodoxul a dezvoltat despre biserică o concepție de natură organică. Biserica e un organism, ca o unitate a totului, în care e cuprins nu numai omul, ci și viața și creatura vegetală. Individul participă la totalitatea bisericii.
La ortodocși, toți sunt vinovați pentru faptele tuturor, așa cum scrie Dostoievski în Frații Karamazov.
Cu aceste categorii, catolicul, protestantul și ortodoxul și-au edificat și concepțiile despre națiune, individ, cultură.
Dar eu mă opresc aici.
Eu sunt ortodoxă, nu am ales, dar încerc să devin în această religie ceea ce își doresc toate religiile, să fiu un om bun și drept.
noiembrie 30, 2012
Si eu sint ortodox dar nevasta e catolica si copii au urmat o scoala luterana. 🙂
noiembrie 30, 2012
Eu am incetat sa fiu un ortodox practicant cand am realizat ca biserica in sine nu ma reprezinta (cladiri, popi, bani, ritual a carui spiritualitate s-a pierdut pe drum…) si ca, lumea ca si biserica te impinge spre Dumnezeu atunci cand esti in nevoie.
Eu am o vorba:
În vremuri grele am cerut ajutorul prietenilor, în vremuri bune îl cer pe-al lui Dumnezeu.
Si n-am sa inteleg de ce se „crestineaza” lumea in nevoie si nu atunci cand nu exista constrangeri. Mie una mi-ar fi rusine sa cer fara sa fi dat deja. Iar biserica „santajeaza” omul in starea sa de nevoie.
Eu cred ca exista Dumnezeu si ca uneori pana si El se inchina de cate inventam in numele lui…
decembrie 2, 2012
Este un paragraf, in acest text, foarte bine scris.
decembrie 2, 2012
@Costel
Un coktail religios in familia lui Costel. 🙂
@Claudia
Nu mi-as dori cu acest text sa intram in discutii despre biserica, nu mi-as dori deloc.
In ceea ce priveste rugaciunea la nevoie, dupa moartea nepoatei mele Ghitulasa, nu zic ca inteleg, zic ca nu aveam cui altcuiva sa ma rog, nimeni nu putea sa ajute sau sa aline, iar rugaciunea aduna si speranta, si alinare, si apropiere sufleteasca.
@domnul C
Un paragraf? Dar as fi bucuroasa „sa puneti degetul pe el.”
decembrie 2, 2012
Voi, femeile, va dati in vant dupa concret…
decembrie 2, 2012
Ah! Eu vorbesc cu un om, nu cu un barbat sau o femeie, iar acest, „voi, femeile” nu ma duce cu gandul decat la o comoditate a gandirii, a dumneavoastra bineinteles.
„Voi, femeile” mai vrea sa exprime si o cunoastere, cand de fapt e tocmai o lipsa a cunoasterii.
decembrie 5, 2012
eu am crescut intr-o familie unde, tataia spunea „pt ce pica de sus, sa multumim lui Dumnezeu”, iar mamaia facea cruce cand se apuca de framantat, cand se apuca de prasit, cand pleca de acasa. Simplitate si puritate, si respect fata de creatia lui Dumnezeu. Liniste si pace.
cativa ani de zile am tinut posturile. Toate. Apoi in valtoarea vietii, m-am trezit ca nu mai stiu sa fiu crestin. D-apoi ortodox.
Eu comparasem doar 2 religii. ortodoxism versus iudaism. Amandoua similare, iudaicii fiind bazati pe respect, si asteptarea venirii Domnului, ortodoxismul pe dragostea pt aproape. Intr-un mod amuzant, as zice ca primii respecta prea mult dar nu l-au vazut pe Isus intre ei, ceilalti sunt complesiti de dragoste pana la naivitate.
decembrie 6, 2012
In familia mea trebuia sa fii recunoscator pentru ce ai, sa facem sa fie bine.
Mamaia mea tinea zilele de post si ne-a invatat sa ne respectam parintii.
Eu nu tin posturile, dar sunt crestina.
Apropo de religii, imi place ce presupune protestantismul cel mai mult, eu le-as combina pe cele 3 descrise de mine.