Berlin, Berlin, I love Berlin

Să reluăm puțin Berlinul, dar cu alți ochi, alte simțiri. O să-l descriu puțin cu superlativul. Berlinul este superb.
Toate micile plăceri ale vieții se împlinesc în orașul acela imens. Poți merge la Filarmonică, la galerii de artă, la terase, iar această alegere ține de un turist care dispune de câteva zile, ofertele orașului par și probabil sunt numeroase.
Personal nu am avut noroc de Filarmonică, fiind în deplasare la Madrid, dar am mers la Alte Nationalgalerie și ne-am desfătat la terase.
La Alte Nationalgalerie am descoperit un nou pictor, Adolph Menzel. Într-un mod deosebit m-a atras o pânză a lui cu un cap de cal. Am rămas în fața pânzei mult timp, i-am dedicat timp permițând asaltul emoțiilor.
Primeam ceva de la pânza de pe simeze, dar greu îmi interpretez și acum sentimentele. Am luat cu mine expresia ochilor acelui cal, urechile și culoarea, maroul acela al castanei coapte.
Așezate la o terasă, un murmur mai aducea uneori în discuție pânza aceea cu calul, nu m-am desprins de ea în excursie și nici după ce m-am întors acasă. Mi s-a întâmplat să privesc fotografia cu tabloul zâmbind și străduindu-mă să-mi înțeleg atracția. Nu am înțeles-o, dar mă bucur să simt, căci important este ce simți, nu ce înțelegi.
Tot pe terase, privind oamenii, una dintre cele mai mari plăceri ale mele, am constatat relaxarea celor din jur. Relaxarea, după mine, constituie un argument pentru cunoașterea de sine.
Unul dintre izvoarele cunoașterii de sine stă și în relaxare. A sta încordat duce la o secare a energiilor și la o îndepărtare de tot ce înseamnă uman. Oamenii se blochează în împrejurări, situații și cuvinte care le-au modelat caracterul. În viață, împrejurările diferă, la fel și impactul, de aceea cea mai importantă lecție a omului devine detașarea. Detașarea oferă curaj și putere de a te cunoaște, de a te accepta și de a-i accepta pe ceilalți. Plimbându-mă prin Berlin, și prin toate celelalte orașe ale acestei excursii, am prilejuit o meditație despre relaxarea oamenilor la modul general, iar acest general lipsește poporului român cu desăvârșire. Nu pot face nimic pentru a schimba generalul, dar am puterea de a mă mișca în propriul individual cu o minte și un suflet disponibile pentru schimbare, și orice schimbare începe cu tine.
Din acestă convingere, m-am așezat și mai bine în mine și încerc să mă relaxez. Mă ajută și retrăirea zilelor petrecute la Berlin.
Berlin, Berlin, I love Berlin.

6 Comments
  • Mirela
    iulie 20, 2013

    Lipsa detasarii poporului roman este ca un val de ceata care il impiedica sa vada lucrurile in firescul lor. Este o irosire. Si pare, chiar, o prostie.
    Explicatia standard este greutatea vietii. Dam explicatia asta si ne multumim asa. Si, oare, adevarul care este?

    • dunia
      iulie 21, 2013

      Mirela, greutatea vieții e un argument. Iar mulțumirea de care amintești este o obișnuință creată de grija zilei de mâine.
      Adevărul? Este nevoie de timp, avem nevoie de oameni care să înceapă prin ei înșiși schimbarea.

      • drstoicadrstoica
        iulie 21, 2013

        Cum ar fi trebuit să se vaite nemții după Al Doilea Război Mondial? Dar au trecut peste „grija zilei de mâine”. Scuza noastră? „A, păi, ăia sunt nemți”.
        La fel ca tine cred și eu: e nevoie de oamenii care vin din spate schimbând ceva întâi la ei, până la atingerea pragului de masă critică. Deocamdată, e considerat doar nebun/visător/hoț cel care crede că în România poate fi și bine. Cum să te vaiți în fiecare zi și să-ți meargă bine?! Ar fi ilogic, nu?

  • dunia
    iulie 21, 2013

    Nemții au primit ajutor după război, indiferent care a fost scopul, nemții au primit foarte mulți bani.
    Eu sunt o nebună, o visătoare. Cred în oamenii de mâine, cresc unul sau cel puțin încerc.

    • drstoicadrstoica
      iulie 21, 2013

      România nu avea nevoie de banii foarte mulți pe care i-au primit nemții după război… Altceva a lipsit și încă lipsește. Dar e bine că au început „să se facă oameni mari” cei care n-au prins perioada roșie. Poate ei nu vor mai vota „năucitori” (vorba Victoriei Satir) în fruntea statului. Schimbarea începe de jos.
      Să-ți trăiască „omulețul de mâine”! 🙂 Îl așteptăm să crească.

      • dunia
        iulie 21, 2013

        Altceva?
        Poate ei vor vota pur și simplu, că nici asta nu prea mai face românul.
        Mulțumesc, și omulețul îți mulțumește. 🙂

Dă-i un răspuns lui dunia Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
16 × 8 =