BRÂNCUȘI, UN ZEU CRESCUT PE PLAIURI OLTENEȘTI

De 3 iul., 2023 0 No tags 0

Am început să citesc Brâncuși sau cum a învățat țestoasa să zboare de Moni Stănilă. Am sfârșit de citit Brâncuși de Moni Stănilă.

Înainte să notez despre carte, asta în cazul în care o să notez, de obicei bat câmpul cu impresii personale, o să vă distrez cu o amintire a mea cu autoarea cărții.
S-a întâmplat în anul când Mara m-a transformat într-un dulap. Însărcinată în ultimul trimestru, într-o seară de marți, m-am dus să-i ascult pe cei care citeau în cadrul cenaclului Pavel Dan. În toți anii de facultate n-am îndrăznit să scriu și să-mi citesc creațiile în fața celorlalți. De aceea i-am admirat pe toți curajoșii care și-au înghițit fricile și s-au expus.
Despre o seară de care nu-mi mai amintesc nimic în afară de gafa cu Moni Stănilă, vă povestesc. Așteptam să înceapă lecturile când pe ușă a intrat Moni Stănilă. Răsfoiam o carte și am început să vorbim. Dialogul l-am ucis în fașă. Pe gură mi-a ieșit o comparație între cartea din mâna mea și vechile almanahe. Am paralizat. Am tăcut și am înghițit în sec. Nu m-am corectat. Doar în cap îmi vuia almanahuri. Almanahuri, almanahuri, almanahuri! N-am încercat să explic cum obișnuiesc să mă prostesc cu prietenele mele și că pocim cuvintele intenționat. M-am supărat pe mine și mi-am jurat că nu o să mă mai prostesc niciodată în felul acesta.

Au trecut anii. Mara a împlinit 13 ani. Moni Stănilă s-a mutat la Chișinău, a publicat câteva cărți, iar eu i-am cumpărat de la La Două Bufnițe cartea despre Brâncuși. Am devorat-o. A picat într-un moment în care nu mai eram sigură de rădăcinile mele oltenești. Mai au vreo importanță pentru mine?! Știu de unde sunt, de unde vin. N-am cultivat în mine simțul proprietății. Nu m-am simțit un om al Olteniei, am devenit când m-am mutat la Timișoara. După 21 de ani departe de dealurile de la Schela, mi-au slăbit apucăturile oltenești. În această stare l-am descoperit pe Brâncuși plesnind femeile peste fund în cafenelele pariziene, creând cu patos, acționând rațional și mândru pentru a-și proteja moștenirea.

Este prima carte despre Brâncuși citită de mine. Nu m-a interesat să-l învăț. Am crescut cu el. Vizitele la Târgu Jiu încep în Oltenia din clasele primare. I-am privit Coloana fără habar despre spațiu și tehnică, ci pur și dezinteresat. Țăranul Brâncuși, prefer să cred, s-ar bucura mai mult de o admirație viscerală de copil decât de o apreciere academică.

Zilele cât am citit cartea am căutat fotografii cu el și lucrările lui. M-a izbit intensitatea din privirea lui. Ce oltean frumos! Un zeu crescut pe plaiuri oltenești recreate la Paris. Nu știu cum l-au descris și simțit alții care au scris despre el, dar la Moni Stănilă iese la suprafață afecțiunea. Oricum e greu, dacă nu imposibil să nu-l iubești pe Brâncuși.

I-am vizitat atelierul, dar abia aștept să-l revăd. Am alți ochi datorită lui Moni Stănilă. Până calc din nou în lumea din atelierul lui Brâncuși, îi aștept cu înfrigurare lucrările la Timișoara. Sper că o să țină cont, la așezare, de aerul dintre lucrări, este vital.

Citiți cartea lui Moni Stănilă. Eu îi mulțumesc pentru poarta deschisă spre cunoașterea bărbosului din Impasse Ronsin.

Foto: Bogdan Mosorescu

No Comments Yet.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
24 − 16 =