Romania mea
Romania mea, a ta si a lui, spatiul fatalismului autohton, ciobanas, ciobanas, zona unei culturi mici, via Cioran, este acum si tara celor nemultumiti. Eu sunt nemultumita. Ca romanca, incheg la un nivel subliminal predestinatia si tragedia unei culturi mici, iar ca europeanca am adunat insatisfactii. Fiecare an sarbatorit de mine si de prietenii mei produce umbre pe fetele noastre. Intelegerea si acceptarea ca in tara noastra trebuie sa te strecori in lege pentru o activitate de bun simt nimiceste optimismul. Si de aceea, si datorita unei tendinte de a vedea si partile pozitive ale oamenilor si realitatii, eu as dori sa amintesc, sa reamintesc de oamenii frumosi si de locurile splendide ale Romaniei.
Horia Andreescu, nascut la Brasov in 1946, a urmat cursuri la Academia din Viena sub indrumarea lui Hans Swarowsky, si la Munchen cu dirijorul Sergiu Celibidache, si este fondatorul si dirijorul Orchestrei de Camera Virtuozii din Bucuresti.
Sergiu Celibidache reprezinta asijderea un nume ce trebuie retinut. Un roman cu un stil dirijoral original, varietatea tempo-urilor consacrandu-l, Celibidache este recunoscut ca dirijor neintrecut al simfoniilor lui Anton Bruckner.
Doi oameni frumosi, trei oameni frumosi, mai adaug si numele lui Constantin Silvestri, search pe nenea google-gogu pentru curiosi.
Pentru locurile splendide, am o poza extraordinara de la ultima drumetie.
Teorie
Randurile de mai jos sunt notile mele din anul III de facultate pe care le-am insemnat constiincios in agenda. In anul I, la facultatea de Litere, se studiaza teoria literaturii. Cursul l-a tinut doamna Comlosan, iar seminarul carismaticul si raschiratul Tucan. Omul asta tradeaza o aroganta care imi place, desi m-a urzicat la un seminar datorita fuseiului si merseiului de care nu ma lepad. Examenul l-am sustinut cu el, doamna Comlosan retragandu-se inainte de a ma aseza eu la raspuns. Si la acel raspuns am mazgalit pe foaie, la subiectul de teorie, piesa lui Pirandello, 6 personaje in cautarea unui autor. Placidul asta de Tucan mi-a zis verde in fata ca stau cu teoria in pom, si uite de aia, imi da nota 9, pentru ca nu poate mai mult, dar eu am toate haturile in maini. Si de aici invatatura, am inceput sa dau atentie definitiilor.
Concept in critica moderna, intertextualitatea = raportul existent intre texte diferite care alcatuiesc impreuna un ansamblu.
5 categorii ale intertextualitatii:
- propriu zise
relatia de coprezenta a doua sau mai multe texte; prezenta efectiva a unui text in celalalt (citate, aluzii, plagiat) - paratextualitatea
relatia pe care titlul o stabileste cu anumite marci – titlu, prefata, notele - metatextualitatea
relatia prin care doua sau mai multe texte se comenteaza fara a se cita efectiv - hipertextualitatea
relatia de derivare a unui text din altul prin imitare sau deformare - arhitextualitatea
relatia de apartenenta a unui text la un gen anume
Poate ii va fi cuiva de folos, unui filolog simandicos, belicos in salvgardarea celor sufletesti si intelectuale. Cum ar zice Sora, sa luptam mai mult pentru A FI…
Terorism de cititoare
Draga gospodina Madelin,
In sfarsit onorez si eu leapsa matale, scuzati intarzierea!
Post de sustinere pentru Lucia 🙂
Poate fi o carte butucanoasa? Pasamite eu asa am simtit Strigarea lotului 49 a lui Thomas Pynchon. Meditatia cu palma la falca mi-a itit impresia ca as avea ceva cu scriitorii americani, nici pe Faulkner nu l-am putut indragi, dar l-am dejunat, adica mi-am apropiat caracterele romanului ca masa de dimineata de care nu te poti lipsi.
Oedipa Maas, personajul central al romanului lui Pynchon, este numita co-executor al unui testament lasat de un fost iubit. In urma instiintarii, Oedipa isi paraseste sotul si locuinta provinciala pentru a se aventura intr-o calatorie a carei misiune consta in dezvaluirea fetelor nestiute ale averii pe care trebuie s-o gestioneze. Mai departe, simbol, semne, interpretari ale personajului, si frustrari, rataciri ale cititorului, de fapt ale mele, scriu pentru Madelin, deci ma gasesc partinitoare.
Succint subiectul romanului…
187 de pagini am zambit insidios, nu puteam sa-mi alung din cap incestul lui Oedip. De ce a ales Pynchon simpateticul Oedipa? Imaginatia mea mi-a permis sa observ silueta unei fatuci intoarse cu spatele, nu i-am putut creiona chipul, doar o infatisare a dosului, mereu in jeansi si tricou. Unele fraze domestice ce descriau inghitirea unei pilule, o vizita la doctor etc ma dezamageau datorita momentului de relax. De unde mania interpretarii la Oedipa? Stimulativul care determina o ancheta nu l-am depistat. Oasele unor soldati ce zac pe fundul unui lac si un vechi serviciu postal secret, denumit Tristero, va fi tot ce voi putea aduna din memorie peste un rastimp daca voi fi intrebata de acest roman, plus o melodie tanguitoare, inchipuita care mi-a sunat in scafarilie vreme de cateva ceasuri cat am dejunat si pranzit Strigarea lotului 49.
Ganduri din afara
Frumusetea nu este un argument pentru realitatea lucrurilor. De aici greseala celor care cred ca asteptarile, visele, planurile lor sunt PREA frumoase pentru a nu putea sa se implineasca. Gabriel Liiceanu
Mahalaua mon amour
Tudor Gheorghe a cantat manele, de fapt, Tudor O’Toole a executat niste manele, Tudor Gheorghe interpretand niste melodii duioase si taraganate; T.T. fiind un nume de scena utilizat pentru o zeflemisire candida. Mahalaua Mon Amour a prilejuit revenirea lui Anton Pann, Romica Puceanu etc. Repertoriul maestrului, am ezitat pana am tastat substantivul maestru, dar imediat am lasat literele sa se adune la amintirea modulatiei vocalei a, a fost unul al periferiei, cu dezlantuiri sporadice de sclipire poetica.
Motivul sovaielii in fata cuvantului maestru se trage din intrebuintarea excesiva si stramba a sensului pentru diferiti epigoni. Lejeritatea rationala s-a raspandit fara cumpatare si nimeni nu mai depune efort sa dibuiasca un alt titlu pentru Tudor Gheorghe. In timp ce scriam, am realizat ca intr-adevar nici nu este nevoie de alt cuvant intru descrierea dumnealui, el fiind o persoana care manifesta maiestrie si care instruieste pe altii in domeniul respectiv, intocmai cum lamureste DEX-ul.
Revenind la spectacol, precizez ca a fost unul nepretentios, zona de provenienta fiind a mahalalei, dar digestibilitatea compozitiei muzicale s-a fofilat rudimentarului unui cartier marginas.
Foaie verde maracine, / Da, mama, cu biciul in mine, doua versuri patent folclorice au chivernisit in urechea ascultatorilor dibacia, talentul, finetea lui Tudor Gheorghe. Mie mi-a atras atentia asupra lui Anton Pann, si iar am revenit la Istoria literaturii romane a lui Calinescu. Aceasta reintoarcere se datoreaza si iubirii pe care i-o port graiului romanesc. Poftiti si dumneavostra versurile lui Anton Pann:
Canta, mai frate romane, pe graiul si limba ta
Si lasa cele streine ei de a si-le canta.
Canta sa-ntelegi si insuti, si cati la tine ascult,
Cinsteste, ca fiescare, limba si neamu-ti mai mult.
Impotriva cotropitorilor, ne-am ridicat ziduri, dar contra celor care ne stalcesc limba, ce putem face? Dupa fiecare spectacol al lui Tudor Gheorghe ma retrag cu voie buna, cu palmele asudate si rosii de aplaudat si cu o tristete ce ajunge a ma supara cateva zile mai tarziu. In suflet am senzatia sacaitoare ca acest oltean neaos a ramas printre singurii ce mai pazesc acuratetea limbii romane, doar el a indraznit sa vina in fata unei sali pline de oameni si sa citeasca din mai sus amintita Istorie… a lui Calinescu.
Limba romana, dragostea mea…
Declaratia de la Praga
Indemn de la Vasgar.
http://praguedeclaration.org/sig
Kladova
Piciorul podului lui Traian si la vecinii nostri sarbi.