Curând am sfârșit a doua carte semnată de Robert Sapolsky. Robert Sapolsky este profesor de biologie și neurologie la Stanford.

În timp ce i-am citit cărțile m-am întrebat adesea cum aș fi fost ca persoană dacă l-aș fi descoperit mai devreme. Dacă schimbarea mea ar fi început cu el și nu cu Freud. Nu-l regret pe Freud și nu o voi face niciodată. Lecturile care îți solicită rațiunea și emoția în aceeași măsură au început să mă doară. Regret că nu le-am citit în adolescență. Simt că mi-am furat singură șansa unei vieți mai înțelegătoare. Să înțelegi comportamentul uman te eliberează. Te scutură de mentalități luate de-a gata pentru că ți se fixează în memorie că lumea poate fi reprezentată în mai multe feluri. Tot ce cunoaștem, în special religia, ține de mijloace, în nici un caz de un adevăr imuabil.

Câte aș putea să notez despre cele două cărți citite! O să mă rezum la câteva idei deoarece țin de contextul în care îmi desfășor viața.

Acordați o deosebită atenție copilăriei. Aici am preferat să imaginez o punte între Freud și Sapolsky. Nenorocirile din prima parte a vieții lasă cicatrici de la ADN până la culturi, iar efectele se pot manifesta toată viața, chiar de-a lungul mai multor generații.

Adolescenții să fie iubiți, sprijiniți și încurajați. Mereu să le lăudăm eforturile și mai puțin inteligența. Creierul nostru studiat a scos la iveală că nu genele, ci experiența modelează cel mai mult cortexul. Nu le mai condamnați agresivitatea, ci căutați să le descoperiți frica.

A face lucrul corect ține întotdeauna de context.

Singura noastră șansă este să încercăm.

Îmi vine să le recitesc, De ce nu fac zebrele ulcer? și Behave. Să aprofundez. Îmi vine în același timp să mă răsfăț cu o carte de beletristică. Din compasiune pentru mine trec la roman. Comportamentul uman poate provoca ulcere, iar eu am predispoziție.

Îmi pare nespus de rău că pasiunea mea pentru cărți nu acționează ca un virus. V-aș infecta cu dorința de a citi Sapolsky.