În arhiva imaginară a familiei Marei, se găsește următoarea poveste de care ne amintim amuzați de fiecare dată. În această familie râdem. Practicăm râsul și habar n-avem să funcționăm altfel.

În 14 februarie 2010 mi s-a rupt apa în timp ce mă aflam la baie. L-am anunțat pe tatăl ei. Nu-mi amintesc dacă am urcat la etaj în camera în care se juca sau i-am dat telefon. Știu că l-am zărit în ușă. Pe chip avea o expresie șocată. Ce faci acolo? M-a găsit în patru labe, ștergeam balta în urma cioc-cioc-ului Marei că vrea să ne cunoască.

Ieri ne-am aflat din nou în aceeași baie. Eu înăuntru, tatăl Marei în ușă. Eu îi uscam părul Marei. Azi mergem să facă poză pentru buletin. Firește că ne-am minunat. Când au trecut anii? Nu știu când au trecut, știu cum au trecut. I-am simțit intens, visceral, dureros. Am râs, am plâns, iar am plâns, ne-am certat, am râs și am luat-o de la capăt.

Din 2010 viața ni s-a schimbat ca familie. Ne-am despărțit după cinci ani de la nașterea ei. M-am mutat dintr-o casă de revistă într-un apartament dintr-un bloc comunist. Adaptarea la noua viața s-a realizat cu mult zgomot. Mi-am urlat frustrările, durerile, umilințele. În unele zile m-am întovărășit scurt cu nebunia. M-am refugiat în cărți cu speranța să găsesc soluții. Cum să-mi cresc fata în noua alcătuire? Din trei, mama, tata, fata, m-am trezit asaltată de rude. Aceste rude, de la Crăciun fericit și un Paște asemănător, așadar apariții sezoniere, s-au declarat atotștiutoare în relația noastră. M-au devalorizat ca mamă. M-au anulat ca persoană. Și-au bătut joc de situația mea financiară, o săracă scoasă din mizerie de tatăl Marei și mama acestuia. M-am aruncat în luptă fără să gândesc ca de fiecare dată. M-am apărat. Am adus dovezi ale lipsei de sărăcie. Opiniile le-am vomitat, iar dezonoarea mi s-a lipit pe umeri. M-am cocoșat.

M-am ridicat în fiecare zi câte puțin. Probabil certurile m-au ajutat cel mai mult. Nu m-am îmbolnăvit fizic. Zilele, lunile și anii au trecut în favoarea noastră. Comunicarea pentru binele Marei ne-a tratat și pe noi ca persoane. A fost un proces de transformare epuizant, dar satisfăcător.

Azi mergem împreună să îi facem buletin Marei. Suntem din nou trei, mama, tata, fata. Rudele s-au retras. Au avut rolul lor, dar acum ne-am detașat complet. Familia noastră s-a lărgit însă. Mara mai are doi frați, iar partenerii au instalat echilibrul.

Ca familie o ducem bine. Norocul a fost de partea noastră. Să râdem înainte de toate!