Am participat pentru a doua oară la o Conferință PRbeta. Anul trecut am descris curiozitatea, anul acesta am așteptat să trag învățături și să le aplic în existența mea online.

Conectați la aparate, juniori și seniori, online-ul a devenit, metaforic, o a doua piele (comparație subînțeleasă).

Am ascultat persoanele de la pupitru cu detașare. Anul trecut mi-am permis entuziasmul până s-a isterizat Ana Maria Onisei în urma articolului scris pe blog în care am ales o nefericită potrivire de cuvinte. M-am exprimat public că doamna Onisei și-ar lua angajamentul să poarte spre conducerea Ateneului Român o cerere oficială de la Teatrul Municipal Drobeta Turnu Severin.

Da. Iese provincialismul din mine oriunde. Comportamentul și atitudinea vorbesc uneori de la sine. Sufăr din cauza concentrării culturii doar în orașele universitare. M-am dus umilă anul trecut la doamna Onisei și i-am vorbit despre un spectacol al unui unic artist, în timpul Festivalului Enescu, și la Severin sau oricare alt oraș lipsit de manifestări culturale. Cad în capcana rememorarii și a tânguirii.

Nu o să mă plâng. Mi-am învățat lecția. Oamenii se piaptănă cu vorba în fața altor oameni. Vorbele nu se transformă în fapte cu idei frumoase, ci cu acțiuni uneori mizerabile. Scopul scuză mijloacele, cunoaștem. Oamenii de cultură trag mizerii sub ei ca porcii de dragul artei. Când ajungi să manifești artă, interesele instituțiilor te agasează și acționezi.

În București, artiștii ies în stradă, iar T.O. Bobe a primit amendă pentru participarea la protest pentru susținerea reformei în cultură a lui Vlad Alexandrescu.

Vorbesc aiurea.

Miercuri am ascultat persoanele de la pupitru cu detașare. L-am apreciat pe Ovidiu Eftimie pentru adresarea către public cu dumneavoastră. Am savurat discursul lui Vlad Tăușance datorită sublinierii interesului personal al muncii noastre. Pe Cristian Radu l-am aplaudat pentru profesionalism.

Am învățat ceva? Da. În primul rând am avut șansa să ascult niște oameni ai muncii și ai faptei. Da, există un interes personal, oricât se face abstracție de el în public. Nu mă deranjează. Aici sunt hegeliană, nu kantiană. Interesul personal e acceptat laolaltă cu faptele bune întru ajutorarea persoanelor lipsite de mijloace mai ales materiale.

Mi-a devenit clară procrastinarea, refuzul de a mă actualiza în societatea mea. Dar ține și de un fel de a fi. Dacă actualitatea ține de a anula experiența seniorilor sau fosilelor din instituții cum am auzit, nu mă pot ralia în ordinea zilei. Modernitatea a vorbit despre asta deja, dar punctul nostru slab, al celor tineri, este o absență a teoriei.

Eu consider că am nevoie și de teorie. Recitesc cele Cinci fețe ale modernității de Matei Călinescu deoarece îmi e de folos. Multora le-ar fi, dar a fost scrisă de o fosilă din afara intereselor actuale.

Iar vorbesc aiurea. Multe frustrări, de provincială, de olteancă, de femeie.

Pun punct.

Mă declar mulțumită de Conferință, abia o aștept pe cea din 17-18 mai 2017. Felicitări Oltea Zambori și Cristina Putan.