5 moduri în care ajungi brusc la celebritate. Primul pas: dezbracă-te

Celebritatea în online, ca și în viața reală, presupune un șoc. Să se ciocnească o personalitate cu indivizii. Pentru a șoca e nevoie. Să te dezbraci. Să înjuri biserica. Să faci sex cu spectatori. Să te prostești pentru a măguli persoanele stăpânite de complexe. Să excelezi la muncă.

Munca ocupă ultimul loc ca mijloc de a dobândi faimă. În literatura română vă pot trimite la Macedonski, Noaptea de decemvrie. Puțini emiri în lumea asta. Prea mulți cerșetori în lumea asta. Drumul corect dă prilej de batjocură sau de compătimire. Nu înțelegi lumea în care trăiești. Mi s-a spus. Încă mi se spune. E adevărat. Nu înțeleg neapărat lumea în care trăiesc. Curiozitatea oamenilor pentru nimicuri mă derutează. Ce utilitate aduc în viața lor cu pozele de pe instagram? Cu florile. Cu Motan. Cu biblioteca. Cu. Mi-am decorat colțuri din casă special pentru instagram. Pentru că publicul dorește. Pentru că blogul meu e susținut de instagram și facebook. Răspuns nu am. Am uneori contracte, iar asta mă motivează.

Urmăresc și eu să șochez. În primul rând îmi doresc să șochez pentru celebritate în online. Celebritatea îmi aduce contracte. În al doilea rând îmi doresc să șochez pentru propriul amuzament. Să fiu diferită îmi provoacă o montruoasă satisfacție. Refuz doar să mă dezbrac (de tot) pe rețelele de socializare. Nu înjur biserica. Sexul îl păstrez pentru pereții dormitorului. Nu mănânc jeleuri scârboase ca să distrez copiii și adolescenții. Încerc să excelez la muncă. Mai exact la scris. Am diplomă de filolog. Am adăugat un master. Nu m-am oprit din citit și din învățat.

Mintea mea merge în continuu la acest aspect: să șochez. Am presupus că am reușit cu femeia cu defecte. Ce găselniță! O s-o exploatez la maxim. Mi-am zis. Nu prea am șocat. În schimb au fost câteva situații în care eu am rămas cu gura căscată. Femeile s-au erijat în prințese. Fără promisiuni de nicăieri, unele femei așteaptă încoronarea. Să le las cu femeia cu defecte. Noi suntem perfecte pentru că ne-am născut femei.

Cum să șochez dacă uit să închid gura? Rar întâlnesc femei care să-mi placă. Multe îmi provoacă plictiseală. Afirm asta. Nu într-o manieră baudelairiană. Să nu mă placă lumea, o atitudine personală pentru o diferențiere distinctă și provocatoare. Să mă placă lumea, dar o prefer rafinată.

Să nu se sfârșească lumea că refuză pruncul să-și adune hainele. Să nu aibă viața sens decât după ce naștem. Să purtăm conversații la un pahar de vin, scump dacă se poate, despre orice în afară de soacre, telefoane, temele copiilor, haine de firmă și prețurile concediilor. Orice altceva e de preferat.

Tot mai des observ cum se modifică comportamentul tinerelor în prezența mea. Cele 20 de ani ridică bariere. Ce bine arătați pentru vârsta dumneavosatră! M-au aruncat în tabăra adulților, iar eu uneori mă uit la Mara cum se joacă cu alți copii și nu înțeleg de ce nu sunt acolo cu ei. Vreau. Nu vreau. Am schimbat tabără. Vreau. Nu vreau. Mă plictisesc adulții cu problemele lor neînsemnate și agasante.

Bolile sunt grave. Dezastrele naturale. Pierderea celor dragi. Pentru orice altceva, organismul uman e echipat. Cum sunt și bibliotecile. Echipate, dar goale. Așa și mințile prințeselor neîncoronate.

Credeți că v-am șocat?!

Foto: Flavius Neamciuc

Zice Dunia

IMG_9765c-w[1]În urma relecturării cărţii lui Milena Dragicevic-Sesic şi Branimir Stojkovic, Cultura management, mediere, marketing mi-e clar ce doresc de la blog.

Blogul dunia.ro trebuie să fie un focar de viaţă culturală în mediul online, să orienteze şi să influenţeze prin conţinutul său viaţa cotidiană.

Mulţumesc.

Conferință PRbeta 2016

13064717_1200332476643835_282272221542239645_oAm participat pentru a doua oară la o Conferință PRbeta. Anul trecut am descris curiozitatea, anul acesta am așteptat să trag învățături și să le aplic în existența mea online.

Conectați la aparate, juniori și seniori, online-ul a devenit, metaforic, o a doua piele (comparație subînțeleasă).

Am ascultat persoanele de la pupitru cu detașare. Anul trecut mi-am permis entuziasmul până s-a isterizat Ana Maria Onisei în urma articolului scris pe blog în care am ales o nefericită potrivire de cuvinte. M-am exprimat public că doamna Onisei și-ar lua angajamentul să poarte spre conducerea Ateneului Român o cerere oficială de la Teatrul Municipal Drobeta Turnu Severin.

Da. Iese provincialismul din mine oriunde. Comportamentul și atitudinea vorbesc uneori de la sine. Sufăr din cauza concentrării culturii doar în orașele universitare. M-am dus umilă anul trecut la doamna Onisei și i-am vorbit despre un spectacol al unui unic artist, în timpul Festivalului Enescu, și la Severin sau oricare alt oraș lipsit de manifestări culturale. Cad în capcana rememorarii și a tânguirii.

Nu o să mă plâng. Mi-am învățat lecția. Oamenii se piaptănă cu vorba în fața altor oameni. Vorbele nu se transformă în fapte cu idei frumoase, ci cu acțiuni uneori mizerabile. Scopul scuză mijloacele, cunoaștem. Oamenii de cultură trag mizerii sub ei ca porcii de dragul artei. Când ajungi să manifești artă, interesele instituțiilor te agasează și acționezi.

În București, artiștii ies în stradă, iar T.O. Bobe a primit amendă pentru participarea la protest pentru susținerea reformei în cultură a lui Vlad Alexandrescu.

Vorbesc aiurea.

Miercuri am ascultat persoanele de la pupitru cu detașare. L-am apreciat pe Ovidiu Eftimie pentru adresarea către public cu dumneavoastră. Am savurat discursul lui Vlad Tăușance datorită sublinierii interesului personal al muncii noastre. Pe Cristian Radu l-am aplaudat pentru profesionalism.

Am învățat ceva? Da. În primul rând am avut șansa să ascult niște oameni ai muncii și ai faptei. Da, există un interes personal, oricât se face abstracție de el în public. Nu mă deranjează. Aici sunt hegeliană, nu kantiană. Interesul personal e acceptat laolaltă cu faptele bune întru ajutorarea persoanelor lipsite de mijloace mai ales materiale.

Mi-a devenit clară procrastinarea, refuzul de a mă actualiza în societatea mea. Dar ține și de un fel de a fi. Dacă actualitatea ține de a anula experiența seniorilor sau fosilelor din instituții cum am auzit, nu mă pot ralia în ordinea zilei. Modernitatea a vorbit despre asta deja, dar punctul nostru slab, al celor tineri, este o absență a teoriei.

Eu consider că am nevoie și de teorie. Recitesc cele Cinci fețe ale modernității de Matei Călinescu deoarece îmi e de folos. Multora le-ar fi, dar a fost scrisă de o fosilă din afara intereselor actuale.

Iar vorbesc aiurea. Multe frustrări, de provincială, de olteancă, de femeie.

Pun punct.

Mă declar mulțumită de Conferință, abia o aștept pe cea din 17-18 mai 2017. Felicitări Oltea Zambori și Cristina Putan.