Celebritatea în online, ca și în viața reală, presupune un șoc. Să se ciocnească o personalitate cu indivizii. Pentru a șoca e nevoie. Să te dezbraci. Să înjuri biserica. Să faci sex cu spectatori. Să te prostești pentru a măguli persoanele stăpânite de complexe. Să excelezi la muncă.
Munca ocupă ultimul loc ca mijloc de a dobândi faimă. În literatura română vă pot trimite la Macedonski, Noaptea de decemvrie. Puțini emiri în lumea asta. Prea mulți cerșetori în lumea asta. Drumul corect dă prilej de batjocură sau de compătimire. Nu înțelegi lumea în care trăiești. Mi s-a spus. Încă mi se spune. E adevărat. Nu înțeleg neapărat lumea în care trăiesc. Curiozitatea oamenilor pentru nimicuri mă derutează. Ce utilitate aduc în viața lor cu pozele de pe instagram? Cu florile. Cu Motan. Cu biblioteca. Cu. Mi-am decorat colțuri din casă special pentru instagram. Pentru că publicul dorește. Pentru că blogul meu e susținut de instagram și facebook. Răspuns nu am. Am uneori contracte, iar asta mă motivează.
Urmăresc și eu să șochez. În primul rând îmi doresc să șochez pentru celebritate în online. Celebritatea îmi aduce contracte. În al doilea rând îmi doresc să șochez pentru propriul amuzament. Să fiu diferită îmi provoacă o montruoasă satisfacție. Refuz doar să mă dezbrac (de tot) pe rețelele de socializare. Nu înjur biserica. Sexul îl păstrez pentru pereții dormitorului. Nu mănânc jeleuri scârboase ca să distrez copiii și adolescenții. Încerc să excelez la muncă. Mai exact la scris. Am diplomă de filolog. Am adăugat un master. Nu m-am oprit din citit și din învățat.
Mintea mea merge în continuu la acest aspect: să șochez. Am presupus că am reușit cu femeia cu defecte. Ce găselniță! O s-o exploatez la maxim. Mi-am zis. Nu prea am șocat. În schimb au fost câteva situații în care eu am rămas cu gura căscată. Femeile s-au erijat în prințese. Fără promisiuni de nicăieri, unele femei așteaptă încoronarea. Să le las cu femeia cu defecte. Noi suntem perfecte pentru că ne-am născut femei.
Cum să șochez dacă uit să închid gura? Rar întâlnesc femei care să-mi placă. Multe îmi provoacă plictiseală. Afirm asta. Nu într-o manieră baudelairiană. Să nu mă placă lumea, o atitudine personală pentru o diferențiere distinctă și provocatoare. Să mă placă lumea, dar o prefer rafinată.
Să nu se sfârșească lumea că refuză pruncul să-și adune hainele. Să nu aibă viața sens decât după ce naștem. Să purtăm conversații la un pahar de vin, scump dacă se poate, despre orice în afară de soacre, telefoane, temele copiilor, haine de firmă și prețurile concediilor. Orice altceva e de preferat.
Tot mai des observ cum se modifică comportamentul tinerelor în prezența mea. Cele 20 de ani ridică bariere. Ce bine arătați pentru vârsta dumneavosatră! M-au aruncat în tabăra adulților, iar eu uneori mă uit la Mara cum se joacă cu alți copii și nu înțeleg de ce nu sunt acolo cu ei. Vreau. Nu vreau. Am schimbat tabără. Vreau. Nu vreau. Mă plictisesc adulții cu problemele lor neînsemnate și agasante.
Bolile sunt grave. Dezastrele naturale. Pierderea celor dragi. Pentru orice altceva, organismul uman e echipat. Cum sunt și bibliotecile. Echipate, dar goale. Așa și mințile prințeselor neîncoronate.
Credeți că v-am șocat?!
Foto: Flavius Neamciuc
