Bărbații sunt mai bărbați pe facebook. Femeile sunt incredibil de sensibile

După vârsta de 16 ani, am încercat cât am putut să nu ies în evidență. N-am excelat. Cum aș fi putut?! Râdeam zgomotos. Încă o fac. Vorbeam tare. Am coborât ușor vocea. Mă certam. Continui. Eșec și compromis, așa descriu anii de liceu și facultate. Instinctul și pretențiile sociale m-au căpiat. Mi-ar plăcea să am o mărturisire frapantă. Mi-am luat lume-n cap! N-am făcut-o.

Am continuat după legi scrise și nescrise. Adevărurile simple nu mi le-a indicat nimeni. Că suntem însetați de general. N-am auzit așa ceva din gura adulților. Mi s-a sugerat prin solicitări. Să nu vorbesc neîntrebată. Să nu intervin în discuțiile adulților. Să nu port dungi și carouri în același timp. Particularul provoca un ușor dispreț. E un soi anume de dispreț, am parte și în prezent de el. Mama mă disprețuiește în acest fel și o înțeleg. Mă amuză și mă înfurie în același timp.

Am crescut într-o societate cu o atitudine binevoitoare pentru general. Aplauze pentru numitorul comun. În prezent, cu social media, activitatea care ne scoate din anonimat, atenția indivizilor s-a mutat spre particular. Generalul provoacă un ușor dispreț.

Nu pot spune că nu mă bucur. Mă bucur. Să port azi carouri și dungi în același timp ar stârni alte reacții. Bravada indivizilor pe social media a atins cote maxime. Înainte tendința era să nu te remarci din mulțime, acum tendința îți dă ghes să amplifici peste măsură diferențele.

Bărbații sunt mai bărbați pe facebook. Femeile sunt incredibil de sensibile. Fiecare categorie de gen și-a construit o estradă imaginară pe social media și defilează. Apelează la emoție, formulează des cu nu obișnuiesc să, dar. Recunosc, mă fascinează spectacolul, dar îmi mutilează meseria.

Dacă toată lumea abuzează de sentimente, cu tehnică, fără, cu stil, fără, cu umor, fără, poetic, înseamnă că miza s-a mărit exagerat. Cum anume să scriu? Nu cunosc nevoile cititorilor acestui blog, dar atenția îmi e necesară. Pentru satisfacție personală. Pentru avantaje financiare. Pentru dispoziție. Pentru delirul de grandoare. Nu-l cultiv, caut să-l stârpesc. Asta e cel mai greu. Să nu mă ia valul după mesajele măgulitoare. Până acum toate bune, doar umor și dispoziție plăcută.

Particularul nu a trecut înainte generalului în abordarea activităților din viața indivizilor, dar a câștigat teren. Nu e vorba de evoluție sau de educație.

Este transdisciplinaritate. Încercăm să înțelegem lumea prezentă.

Foto: Romina Popescu

Unele femei confundă amantul cu administratorul

Dețin două perechi de mănuși de latex. Sunt galbene. O pereche se află la apartament, alta la Făt Frumos. Funcția lor este să-mi protejeze mâinile, dar mai ales manichiura. În timp, gestul de a-mi pune mănușile a ajuns să semnifice un stimul. Mintea pornește. Dacă spăl vase înainte de a mă așeza la laptop să scriu, atunci reproduc. Articolul are cap și coadă.

Afară e tot cald și dimineața mă trezesc cu mâinile umflate. Frecvent trăiesc senzația că ceva încearcă să-mi iasă prin piele. O să măresc consumul de apă. O să-mi storc lămâie în paharul de apă. Povesteam cu un prieten despre senzația asta a mea și am început să râd. Nu mai râde cu atâta poftă, nu am zis nimic amuzant. Jesus!

Relațiile presupun asta, așteptări. Ea să știe pentru că este femeie. El să facă pentru că e bărbat. Pfui! Am alungat acțiunea și pasivitatea din teoria femininului și masculinului. Paharul de apă l-am golit fără să-mi dau seama, iar jumătatea de felie de lămâie mi-a provocat o grimasă. Dacă nu au verificat ambalajul pentru coajă? Pe unele scrie că nu e permis să consumi coaja.

Ce spuneam? Tu spuneai. Habar n-am, oricum nu contează. Uneori și eu m-am surprins cu asemenea așteptări. Să-mi repare laptopul, de exemplu. De ce? Pentru că e bărbat. În jur am luat seama de convingerile pe gen. El să facă pentru că e bărbat. Ea să facă din același motiv.

Relațiile sunt complicate. Ultima gură de cafea mi-a desfătat papilele gustative. M-am fâstâcit în scaun de la înghițitura plăcută. Am simțit cum alunecă pe gât și cum se împrăștie în cele mai mici vase de sânge. Unele femei confundă amantul cu administratorul.

Lipsa apei pe o zi de vară duce la deshidratare și discuții intenționat banale. Tocmai acest banal ne umple viața de drame. O dramă este motivația greșită. De câte ori nu am auzit din gura femeilor, de câte ori?! M-am săturat să fac totul singură! Las deoparte masturbarea. Prea puține vorbesc despre sau îi acceptă necesitatea. Mă refer la dus gunoiul, reparat mașina, schimbat becuri etc.

Câtorva am avut ocazia să le răspund. Confunzi bărbatul cu administratorul. Te culci cu instalatorul sau cu electricianul? Atunci de ce plătești cu sex bărbatul gospodar? Unele femei își iau asemenea angajamente. De aceea lumea o să aiba parte până la sfârșit de infidelități.

A fi în lume presupune multă bătaie de cap. Filozofii încă dezbat. Dacă e să aleg o singură bătaie de cap, aș merge pe loialitatea de sine. Ce vrei tu? Ce trebuie să faci instinctual. Ce ar fi bine să faci religios. Omul modern rațional nu mai are nimic din cele două atitudini.

Omul modern rațional nu se mai lăsă pătruns de propria importanță și nu se mai lasă călcat în picioare. Omul modern rațional să ridică în picioare și urmează să facă primul pas.

Așteptările nu ne ajută să râdem, iar eu mi-am propus să râd înainte de toate. Eu renunț la.

Foto: Zenobia Lazarovici

Știu de ce unii bărbați divorțează pentru a începe să trăiască lângă o parteneră nouă

Anul ăsta, atât cât a trecut din el, am avut parte de câteva discuții zdrobitoare despre raporturile dintre persoane. Mă gândesc la Noica acum, zicea ceva despre necesitatea raporturilor, dar mi-e imposibil să recuperez din memorie formularea exactă. Mi-e lene să răsfoiesc cartea. Poate unii o să cautați. Fac referire la Jurnal de idei.

Uneori trăiesc cu senzația că sunt pe cale să prind ideea care produce zgomotul continuu din capul meu. Se întâmplă exact ca atunci când cred că o să strănut. Nu se întâmplă! M-am obișnuit de atâția ani, dar mereu mă îmbufnez. Ajung în stație după ce a plecat autobuzul.

Senzația asta nu mi-a permis să renunț la scris. Visez în continuare la o splendidă viață de scriitor. De 11 ani exersez pe blog. Cel mai lung exercițiu, cea mai mare temă, cea mai intensă concentrare.

Zilele trecute am prins ceva. Asemenea unui pescar care așteaptă plictisit și deznădăjduit în barca lui să funcționeze nada, ideea a mușcat. M-am lăudat repede pe WhatsApp la un prieten că am răspunsul la o dilemă feminină. Exprimarea arată cât de încrezătoare am fost! M-am mai domolit de ieri pe azi.

Știu de ce unii bărbați divorțează pentru a începe să trăiască lângă o parteneră nouă. Știu de ce unii nu divorțează niciodată, iar unele femei mor amante. Cât de infatuată sunt să afirm așa ceva?! Am experiența faptului? Nu, nu am. Am putere de observație și de deducție.

O să apelez și la literatură. Literatura este marea mea iubire. Ce vrei să faci? Sunt întrebată de multe ori. VREAU să citesc și să scriu.

La finalul romanului Procesul, stați nu fugiți! Kafka este data aceasta pe înțelesul tuturor. Un om caută legea și vrea să intre prin porțile Legii. Păzite de un portar, acesta îi spune omului că nu se poate să intre în acel moment. Omul întreabă dacă va putea mai târziu. Posibil să, i se răspunde. Omul așteaptă ani de zile. Îi dă portarului tot ce are. Acesta acceptă mita. Înainte să moară, întreabă din nou. De ce nimeni nu a mai venit să intre pe poartă? Nimeni, în afară de el nu avea dreptul să intre. Poarta era făcută numai pentru el.

Unii bărbați nu divorțează pentru că unele femei nu știu cum să pună problema. Încearcă timide la început. Pot? Nu pot în acel moment. Urmează ani de încercări supărătoare. Amantele nu pariază pe ele. Unele bravează. Desfășoară gesturi dramatice, dar nu pun problema strategic. Eu sau?

Puțină mândrie, puțină determinare și viața se simplifică.

Femeie, dacă ești amantă de ani de zile, nu pui întrebarea corectă! Poarta se închide cu o bătrânețe urâtă și o viață tristă.

Pune întrebarea. Pariază pe tine! Nimeni nu are dreptul să intre pe o poartă făcută special pentru tine.

Foto: Zenobia Lazarovici

Femeile sunt cicălitoare, bărbații sunt bărbați

Scrisul moare. Nimeni nu o să mai citească. Ziare cu renume și-au închis porțile. Bibliotecile adună praf. Nu li se trece pragul. Blogurile dispar și ele. Cuvântul galopează în extincție.

Mereu m-am întrebat de ce unele persoane refuză să deschidă o carte. A citi înseamnă a face un pas spre cunoașterea de sine. Cum putem să descoperim cine suntem dacă nu ne chestionăm, dacă nu renunțăm la convingerile luate de-a gata din familie? Și mai ales, cum reușim să fim interesanți?! Cum?!

Mă plictisesc înfiorător în compania unor persoane. La un moment dat în discuție încep să fantazez. Transform capul într-o nucă și o scutur puternic în mână. Dacă e un chip frumos, cu buze conturate, mă întreb cum sărută. Las să-mi scape câte o interjecție. Aha, înțeleg! De fapt mă prefac, nu înțeleg, nu vreau să.

E greu să fii interesant, să faci ceva interesant în zilele noastre. Sine qua non, nu se mai înfăptuiește nimic fără a utiliza următoarele cuvinte: originalitate, autenticitate, calitate. Cel puțin în mediile în care mă învârt eu. Îmi dau deseori ochii peste cap. În minutul imediat următor încep să mă cert. Cine te crezi?! Ești buricul pământului? Mă legitimează ceva sau cineva să reacționez sfidător?!

Nu știu să vă răspund, cum nu știu să-mi răspund. Nici nu-mi doresc să existe o mulțime de persoane asemănătoare mie. Pe alocuri, aș pretinde. Simplific totul în ultimii ani. Rar ajung la drame. Eșuez când vine vorba despre viața mea sufletească dedicată Marei. Mara mă provoacă și mă încearcă în prea multe feluri ca să deschid acum subiectul. Am folosit-o doar ca argument.

Nu ajung la drame. Abuzez de o conjuncție. Și?!

Și ce dacă nu mănâncă Mara supă și felul doi?! Și ce dacă nu locuiesc la casă?! Și ce dacă nu mă place vecina de sub mine?! Și ce dacă Făt Frumos anulează concediul în ultima clipă?! Și ce dacă deține puteri magice. Aproape orice acțiune, faptă, cuvânt sau gest încremenesc într-un sens obiectiv, lipsit de conotații.

Mara m-a apropiat de gândirea primară. Mă dusesem prea mult în abstract. În abstract femeile sunt exclusiv cicălitoare, iar bărbații sunt exclusiv bărbați, orice ar însemna banalitatea asta.

Și ce dacă moare cuvântul? Și ce dacă blogurile dispar? Ne suflecăm mânecile și lucrăm. Muncim mințile și lucrăm brațele. Ne adaptăm. Simplificăm. Fumăm din când în când. Iubim. Râdem înainte de toate.

Foto: Simona Nutu

Mai întâi a fost Unu

flvn8930Îmi pare că a devenit clar ce fel de blog construiesc. Scriu texte din nevoia de apartenență. Să fac parte din ceva mai mare. M-am concentrat mult pe necesitățile feminine.

Apăr după putințe drepturile femeilor. Am texte care vorbesc despre avort ca decizie a femeii, texte despre libertate sexuală, texte despre fericirea femeilor fără acceptarea unui bărbat agresiv.

Am încercat să mă transform într-o voce care rostește adevăruri inconfortabile. Dragul de femei nu m-a oprit din a le sublinia și defectele. Azi o să mă opresc asupra unei apucături feminine. Ați observat că există printre noi, cele de sex feminin, o categorie aparte de muieri. Le numesc muieri și pun în acest nume dezaprobare.

Muierile astea au descoperit o metodă de a ține un bărbat lângă ele comentând în chip răutăcios despre celelalte. Discuțiile se desfășoară seara în pat, în bucătărie la un pahar de vin, vara la o terasă; câteva exemple pe care le-am inventat. Nu povestesc despre cineva anume. Mi-ar fi mai ușor.

Cum procedează? Povestesc în primă fază o întâmplare cu o femeie anume. Paranteză. De obicei femeile criticate sunt frumoase. Revin. Întâmplarea conține fapte condamnabile. De exemplu: femeia care e subiect de bârfă are o aventură cu un bărbat însurat. Muierea care povestește cap la cap cu partenerul livrează un adevăr care o ajută pe ea să primească atenție și aprecieri prin comparație.

Primul contact cu un asemenea comportament am avut în facultate. Atunci am trecut cu vederea, eram prea ocupată cu examenele, cărțile de joc, ieșirile prin club. În plus, îmi lipsea puterea observației și a experienței. În anii de după universitate, am ajuns din nou în jurul muierilor. Un semnal de alarmă m-a cuprins. Am realizat că nu e vorba de un caz izolat, o fătucă nesuferită din facultate, ci de o atitudine adoptată de multe femei nesigure pe ele.

Nesiguranța le-a pus la dispoziție critica ca o armă de apărare. Uite ce fustă scurtă are, e o penibilă. Râde așa tare în public, se face de rușine. În fiecare săptămână iese cu fetele în club, asta e mamă?! Folosește rujuri stridente. S-a operat, are ditamai silicoanele.

Muierea pune idei în capul unui bărbat. E conștientă de dorința lui sexuală pentru femeia cu silicoane și o suprimă prin reactivarea convențiilor. Pentru a întemeia o familie e nevoie de o femeie cu principii asemănătoare bunicilor noastre: hrănește bărbatul, spală-l, treci în dormitor când are el chef.

O să mai explic aici. Tocmai m-am pus pe tavă pentru a fi judecată. În relația mea, e cel mai bine să vin cu exemple din zona mea de confort, gătesc, spăl și trec în dormitor. Adaug că nu-mi revine în totalitate sarcina de a găti sau spăla. Consider că asta își dorește orice femeie educată, să nu simtă că menajul este exclusiv responsabilitatea ei. Să nu ai chef nu poate fi rostit lângă un bărbat primitiv.

Bărbatul primitiv profită de femeile cu o gândire liberă până la însurătoare. La vremea când scoate un inel dintr-o cutie a regândit calitățile femeii. El dorește o nevastă. Nevasta nu e femeie. Nu. Am auzit rostind lângă mine că nevastă îți iei o proastă care să nu comenteze.

Nevasta, lipsită de dreptul de a comenta, vine cu apucătura de a povesti despre celelalte. Iar celelalte greșesc, au aventuri de o noapte, se distrează cu bărbați însurați, pleacă cu fetele în concedii, consumă alcool și folosesc cuptorul completare pentru dulapul neîncăpător de pantofi.

O apucătură urâtă, cum am scris. Toți ne dorim să iubim și să fim iubiți. Personalitatea, caracterul, educația și defectele ne diferențiază. Dar virginele, plictisitoarele sau habotnicele nu-ți asigură neapărat o familie. Imaginea nu e același lucru cu simțirea.

Oamenii sunt plini de emoții. O relație între un bărbat și o femeie ține de muncă. Fiecare dintre ei își construiesc un caracter comun. Se întâmplă de puține ori să întâlnești cea mai potrivită persoană. Cum cea mai potrivită personă ține și de moment. Atenție și la momente, dacă le permiteți să treacă, s-ar putea să nu mai revină niciodată.

Unu plus unu fac doi. Doi ține de respectarea lui unu.

Mai întâi a fost Unu.

Zice Dunia

FLVN8996Dragi bărbați, ați observat că există femei bune, plăcute, excepționale doar prin comparație cu fosta sau cealaltă?

Sugestie. Luați poziția gânditorului.

Ce spune asta despre caracterul ei? Eu pricep un calificativ, un suficient, ceva între insuficient și bine. Persoanele suficiente, indiferent de sex, reprezintă o amenințare pentru umanitate.

Zic.

Foto: Flavius Neamciuc

Poveşti nescrise din cauza prinţeselor

De două zile, ca expozant la un Târg de mirese de la Timişoara, pe lângă munca pe care o depun la standul meu, admir sau mă mir privind la domnişoarele care probează rochii de mireasă.
Mă mir întotdeauna de un model anume de rochie pe care îl preferă foarte multe dudui indiferent de aspectul fizic, rochia de prinţesă.
Cenuşăreasa, Albă ca Zăpada, Belle, toate aceste prinţese, pe lângă că ne-au bucurat copilăria prin apelul la magie, mai ales magia iubirii, ne-au lăsat moştenire un protocol al simptomelor de început al convieţuirii în doi.
Un simptom se manifestă prin trebuinţa inutilă de a achiziţiona o rochie de prinţesă când propriul corp impune un alt croi.
Am privit în ultimele două zile multe femei încercând să intre cu toate eforturile în corset. De aici, cu ajutorul minţii mele al cărei stăpân mă declar, am tras următoarea concluzie: femeile obligă bărbaţii să le mintă.
Ce poate un bărbat, viitor soţ şi tată al copiilor nenăscuţi, să spună când îşi vede partenera într-o rochie de mireasă model prinţesă?
Oare probează sinceritatea?
Araţi ca un gogoşar cu corset!
Nu.
Probează minciuna, de data aceasta cu grijă pentru sentimentele viitoarei soţii şi ale viitoarei mame.
Arăţi…

Puncte de suspensie. Refuz orice cuvânt fals, cum refuz şi discursul despre importanţa şi valoarea pe care o dau unele femei rochiei de mireasă, în special rochiei de mireasă prinţesă.

Femeile pierd timp să fie prinţese, dar nişte prinţese ale unor poveşti deja scrise. De aceea multe poveşti rămân nescrise, prea multe, din cauză de corset şi de compulsia la repetiţie.

10898013_911967235480098_6403611716791575058_n

Nevoia de virgulă

Fără studii aprofundate, doar o cercetare flușturatică pe google, m-am asigurat că oamenirea numără aproximativ 2 milioane de ani.
După 2 milioane de ani, revistele mondene încă mai scriu articole despre cum să se înțeleagă femeia cu bărbatul sau bărbatul cu femeia.
Mi se pare amuzant, la un ochi.
La al doilea, e umilitor ca specie.
Două milioane de ani și nu am descoperit sinceritatea ca modalitate de exprimare și apreciere în orice fel de relație?
Avem un învățător redutabil: nevoia.
Ne împărțim între două sentimente: plăcere și neplăcere.
Funcționăm ghidați de nevoie și pendulați de plăceri și neplăceri. În orice relație avem nevoie de virgulă.
Exemplu: Da, îmi place să petrec timp cu mine însămi.
Nu, nu-mi place să fiu tratat ca un obiect, ca proprietate privată.
A ne recunoaște plăcerile și neplăcerile nu presupune o lipsă de grijă pentru celălalt. Celălalt nu-mi poartă mie de grijă dacă mă obligă să inversez plăcerea cu neplăcerea și viceversa.
Când suntem uneori acuzați de egoism, chiar să fie egoism? Am dus discuția la un punct unde poate avea loc o explozie de semnificații.
Eu voiam doar să atrag atenția asupra textelor din revistele mondene atât de umilitoare și ofensatoare pentru statutul nostru de ființe inteligente.

Zice Dunia, nu a mai zis de demult

Într-o relație rar întâlnești parteneri. Cel mai des întâlnești un paznic, uneori doi paznici.
Adesea, femeile pleacă de sub grija părinților, în grija bărbatului. Unele, bineînțeles. Le compătimesc sincer pe acestea. Imediat spun și de ce. Le compătimesc deoarece aceste femei nu ajung niciodată să se cunoască pe sine, de fapt sunt atât de străine de ele că dacă le-ai cere să se descrie ar începe cu înălțimea sau culoarea părului.
Sunt brunetă.
Da, păcat că nu ai habar că ești femeie, adică om cu nevoi speciale, cu vise, cu emoții, cu intuiții. De fapt stai, ăla e un om, ea e doar păzită de unul care se crede om.

Femeile sărbătorilor

De cele mai multe ori, când scriu, renunț să fiu femeie, iar când observațiile mele sunt infectate de feminism mă simt datoare să specific că în secunda aceea exist doar ca femeie.
Cel mai mult îmi place să fiu om, deși conștientizez și accept diferențele feminin-masculin.
Acum o să urmeze un text scris de o femeie despre femei, despre unele femei și anume femeile sărbătorilor.
Mă întreb unde zboară gândul cititorului când rostește femeile sărbătorilor. Ca un exercițiu, vă rog s-o faceți, spuneți cu voce tare.
Mă urmăresc de mult aceste femei, le-am observat, le-am ascultat, le-am compătimit. Aseară am adormit cu gândul le ele, ultima sforțare a minții răzbită de somn a formulat următoarea propoziție: ne-am născut femei.
Pornindu-mă la scris, ne-am născut femei îmi reveni doar ca o formulare greșită. Corect este că am devenit femei.
Ne-am născut de sex feminin, iar existența noastră, partea aceea care ne păstrează în lume ca iubite și soții reprezintă pentru mine un punct de mare interes. În relațiile cu bărbații sunt femei care trăiesc cu ei și femei care supraviețuiesc cu ei. Despre femeile care supraviețuiesc o să trăncănesc acum, ce altceva poate să fie un discurs cu femei, despre femei?
Trăncăneala asta mustește însă de tristețe. E greu să stai să-ți asculți prietenele defulând după o ceartă domestică. În momentul acela, aceea care ascultă descrie atâtea niveluri de realitate. O realitate, cea a prietenei, îți pune ochi înțelegători. Ca femeie, te revolți. Ca persoană neutră te detașezi. Ca om, te ia o durere de cap. Ca suflet, pierzi albastrul cerului.
O luptă intrinsecă sfârtecă alcătuirea unui chip bonom, căci ce credulă poți să fii dacă ai impresia că relația dintre un bărbat și o femeie descrie un parteneriat!
Femeile sărbătorilor sunt toate acele femei care trăiesc prin bărbat, iar sărbătorile reprezintă evenimentele majore din viața lor. Crăciunul, Anul Nou, 1 și 8 Martie, zilele de naștere, vacanța la munte și la mare descriu evenimente ale zilelor dintr-un an, dar pentru femeile sărbătorilor constituie un simbol. Toate aceste zile, în virtutea unei vieți insipide și supuse, reprezintă imaginea lor de iubite sau soții în ochii societății. Ochii societății doar atunci le întâlnește, doar atunci cineva face un efort intelectual și le scoate din amintiri.
Pentru aceste femei, este de neiertat ca bărbații lor să se poarte necuviincios în aceste zile. Un an îi iartă, de sărbători trebuie să fie impecabili. Dacă greșesc, tocmai în aceste zile, iertarea nu e posibilă.
Timpul totuși curge, iar de iertarea lor nu se mai neliniștește nimeni. Și ele se supun, anul numără câteva sărbători.
Ah! Femeile sărbătorilor… Nu le respect, dar sufăr alături de ele. Nu vreau să le înțeleg, dar le ascult. Și uneori le împrumut felul meu de a fi și rostesc eu tot ce nu au ele curaj.
Ai avut și tu o mamă, măi nemernicule!