Tag Archives

  • Home
  • /
  • Tag Archives: "căsătorie"

Bărbații au dreptate să fie plictisiți de femei. Vremea prințeselor a trecut și multe n-au aflat

De 21 aug., 2018 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Să vorbim puțin despre iubire.
Iubirea ca afecțiune puternică.
Ca simpatie.
Admirație.
Și nu în cele din urmă poftă, dorință, relație sexuală.

Contrar a ceea ce ați putea crede, nu m-a lovit vocația de poet cu rimă albă. Mi s-a părut interesant să așez astfel în pagină. Îmi place să experimentez și în scris.

Doresc să atrag atenția asupra iubirii deoarece tot mai des mi se întâmplă să descopăr situații obișnuite cu mirare. Indivizii cresc, se dezvoltă și se maturizează în scenarii imaginare hidoase.

Toți ne îndrăgostim la un moment dat. Experiența fiecăruia conține părți shakespeariene. Numărăm cel puțin doi atomi de Julietă sau Romeo. Asta înseamnă iubirea adolescentină. Iubești fără să-ți pese. Tot iubirea ne umilește. Mijloacele diferă prin intermediari. La unii dintre noi sunt părinții care interzic relația nepotrivită. La alții sunt prietenii care râd de sentimentele intense. Multora li s-a întâmplat să descopere destul de repede că un Romeo iubește două sau trei Juliete.

Creștem într-o contradicție puternică. Să ascultăm de căile inimii. Să ignorăm căile inimii. Iar de aici ne despart convingerile religioase, regulile din societate, exemplele impresionabile din familie.

Cum am ajuns eu să fiu, am suportat și suport un proces de instruire de una singură, nu accept ideea de iubire necondiționată între două persoane indiferent de sex. Da, putem ajunge să iubim persoane nepotrivite. Mărturisesc, am iubit și eu. A iubi nu e sinonim cu a conviețui. O relație presupune intens conviețuire. Detaliile plictisitoare străine de piesa shakespeariană sau filmele actuale de dragoste ne dictează dispoziția.

Iau o zi obișnuită din viața mea. Mă trezesc la ora șapte. De obicei! Faptul că sunt o femeie despărțită de tatăl copilului ei îmi schimbă programul. Uneori pot să rămân în pat, să mă întorc pe partea cealaltă și să închid ochii la loc. Dar să presupunem că încep mereu ziua la ora șapte. Duc copilul la școală. Fac ceaiul pentru mine. Uneori și pentru partenerul meu. Alteori am întâlniri de la nouă. De obicei mă așez la scris. Răspund la mailuri. Merg la ateliere. Socializez la evenimente. Gătesc. Dau cu aspiratorul. Citesc. Vine copilul acasă și devastează baia, sufrageria și dormitorul. Vine el acasă și nu are chef de vorbă, se așază direct la calculator. Mâncăm în liniște. Mâncăm cu dialog. Mâncăm cu joacă. Scenariile se schimbă. Gunoiul e plin. Litiera ne provoacă. Pisica cere de mâncare. Ne luăm fiecare un colț din casă și ne detașăm de celălalt. Adormim separat sau împreună.

Conviețuirea este de cele mai multe ori lipsită de romantism. Ceea ce nu e greu de înțeles, nici măcar de suportat. Dificil pentru mine de priceput este altceva. Mărturisiri spontane ale femeilor m-au pus pe gânduri. NU MAI SUPORTĂ SINGURĂTATEA, AU OBOSIT SĂ FACĂ TOTUL SINGURE! Să plătești telefonul, să duci mașina la mecanic, să cumperi calorifere etc! Femei trecute de 35 de ani se mărită pentru servicii. La dracu cu iubirea! Există un scenariu care include amanți sau un scenariu unde se testează capacitatea de resemnare a femeii doar pentru a fi la finalul zilei Doamna Popescu. Soluții se găsesc, depinde de fiecare ce alege.

Tabără cealaltă, a persoanelor căsătorite. Aleg relația, deși au crescut în direcții diferite. O căsătorie încheiată la douăzeci de ani poate duce pe căi diverse. Iubirea semnifică atunci afecțiune, dar dorința lipsește. Nu te mai atrage celălalt. Te enervează. Pielea se revoltă la unele atingeri. Gura lovește necruțător.

Situații obișnuite între persoane care mă uimesc. De ce ne chinuim? De ce stăm în relații toxice pentru că avem copii? De ce despărțirea ne sperie? De ce lipsa iubirii și a sexului nu ne sperie și mai tare? Întrebări peste întrebări, fără destinatari, mulți mă reped, unii mă iau peste picior, alții mă ignoră.

Îmi place viața aici pe pământ. Nu cunosc alta. Nu cred în alta. Până la 35 de ani am descoperit pe pielea mea vorbele unor scriitori.
Preferatul meu: Viața nu e tristă, are doar ore triste. Romain Rolland.
Crezul meu în ale amorului: Iubește la început cu trup și suflet, total, fără cap, fără să-ți pese. După ani, poți să ierți platitudinea conviețuirii. Aproximativ spusele lui H.D. Lawrence.

Nu porniți într-o relație cu sentimente molcome. Potolirea nu susține în ani atracția. Îndrăgosteala deține forța de a ieși din comă pentru câteva ore.

Nu vă căsătoriți pentru servicii. Luați-vă un coleg de cameră, angajați un administrator. De fapt asta e nevoia. Un bărbat, luat în căsătorie, ar trebui să fie un extraordinar amant și un prieten care se străduiește. Lipsește una din două, amânați gândurile de măritiș.

Putem să trăim fantastic cu ajutorul colegilor de cameră, cu favorurile unui amant înfocat, cu activități centrate pe plăcerile personale. Bărbații au dreptate să fie plictisiți de femei. Vremea prințeselor a trecut și multe n-au aflat.

Răspândiți vestea!

Mărimea stelară a expoziției Woman, all too woman. Femeia profită de viață

De 14 aug., 2018 0 Colaborari , , , , 0

iRolul de ambasador în expoziția WOMAN, ALL TOO WOMAN m-a trimis la niște cărți citite cu ani în urmă: John Stuart Mill, Supunerea femeilor, Simone de Beauvoir, Al doilea sex și John Fowles, Iubita locotentului francez.

Presupun că ultima carte vă derutează. Pe mine m-a. Nu-mi înțelegeam alegerea instinctivă. Vag, amintirea unei amintiri m-a lămurit. Din păcate nu găsesc cartea. Am scos toate cărțile din bibliotecă și nu este. Obișnuiesc să împrumut cărți. Iubita zace undeva, dar nu pe rafturile mele. O să revin cu un fragment în viitorul apropiat.

O să redau un fragment din Supunerea femeilor cu intenția de a vă sublinia magnitudinea unei asemenea expoziții.

La început, femeile erau luate cu forța sau vândute de tați viitorilor soți. Până într-o perioadă târzie din istoria Europei, tatăl avea puterea de a scăpa de fiică mărintând-o după bunul lui plac, fără a lua în considerare bine ei. […] Și era practic imposibil pentru fată să refuze să se supună dacă tatăl insista, cu excepția cazului în care putea obține protecția bisericii hotărându-se să se călugărească. În vechime (înainte de apariția creștinismului), bărbatul avea drept de viață și de moarte asupra soției lui. Ea nu putea invoca nici o lege împotriva lui; el era și judecătorul și legea.

…

Căsătoria fiind destinul stabilit de societate pentru femei, perspectiva în care sunt crescute și ceea ce li se spune că trebuie să caute toate, cu excepția celor care sunt mult prea puțin atractive pentru ca vreun bărbat să le aleagă tovarășe de viață, s-ar presupune că s-ar fi făcut totul pentru ca această condiție să fie pe cât de dezirabilă posibil, pentru ele să nu aibă nici un motiv să regrete faptul că i se interzice alegerea alteia.

Notă personală

Mi-ar plăcea ca aceste rânduri să ajungă la cât mai multe femei. Să le scuture puțin convingerile. Să le atenueze senzația de eșec în cazul unui divorț. Să le liniștească pe cele rămase singure după 30 de ani. Căsătoria a fost stabilită de societate. Lipsa ei nu înseamnă înfrângere. Insuccesul e una din perspective, dar nu unica. Suciți unghiurile!

Mai departe, ceva scurt din Al doilea sex.

Doar prin muncă femeia a reușit să treacă în mare parte peste limitele care o despărțeau de bărbat. Imediat cum încetează să mai fie un parazit, sistemul întemeiat pe dependența ei de prăbușește. Blestemul care apasă asupra femeii vasale este că nu i se permite să facă nimic. Dacă produce ceva, dacă are o activitate, își recucerește transcendența.

Am auzit o dată o femeie de serviciu care spunea, în timp ce spăla pe jos în holul unui hotel: ”N-am cerut niciodată nimic de la nimeni. Am răzbit singură în viață.” Era la fel de mândră ca un Rockefeller de a-și fi sieși suficientă.

O femeie care este ocupată să trăiască este deci mai plină de contradicții decât aceea care își înmormântează voința și dorințele; dar ea nu va accepta ca aceasta din urmă să-i fie dată ca exemplu.

Notă personală

Nu a fost ușor să fim femei. Să trăim, aici cu sensurile de a fi viu și de a profita de viață. Vremurile s-au schimbat. S-au dus lupte. Expoziția WOMAN, ALL TOO WOMAN onorează mișcarea socială care a dus la obținerea egalității în drepturi a femeilor cu bărbații.

Ne vedem mâine la WOMAN, ALL TOO WOMAN.

Foto: Simona Nutu

O fată este needucată de mă-sa, iar o femeie căsătorită este nerecunoscătoare

De 12 iun., 2018 3 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Când anume fac ce vreau eu? Am crescut punându-mi obsesiv întrebarea asta. Element într-o familie patriarhală, repejor am descoperit cum stau lucrurile: copilul nu este ascultat, părerea femeii nu contează, deciziile le ia bărbatul. M-am împotrivit de pe atunci și m-am lecuit poate chiar înainte să mă îmbolnăvesc.

Căsătoria a ajuns să reprezinte o privare de libertate și un împrumut. O trecere a fetei din grija tatălui, în grija soțului. Tata, pot să ies sâmbătă cu fetele? Iubire, am ieșit aseară cu Maria. A venit însoțită de doi colegi. Îmi pare rău, nu am știut.

Împotrivirea femeii, în linii generale, se interpretează greșit. O fată este needucată de mă-sa, iar o femeie căsătorită este nerecunoscătoare. Adevărul, oricât de relativ, ține de capabilitățile intelectuale. Unii vrem să gândim pentru noi. S-a întâmplat să iau bătaie de la tata. L-am urât în momentele alea? Da, și e firesc. Îl mai urăsc în prezent? Nu, și e firesc.

Consecințe există. Mereu m-am impus sau am căutat să mă impun în relațiile mele. Contextele ne supun uneori. După ce am născut-o pe Mara, bunica ei a insistat să mă facă să înțeleg că nu va mai exista un al doilea copil. Fata care a primit bătaie soră cu moartea de la tatăl ei a înnebunit. Din nou altcineva îi spunea ce să facă. Marile imperii au intrat în declin, nu m-am împotrivit eșecului relației mele la câteva luni după naștere. Gura a rostit gândind și negândit. Frica nu m-a oprit, vârsta celuilalt nu m-a redus la tăcere.

Amenințările cu bătaia și cerințele venite către mine să respect bătrânețea nu au nici un efect. Zilele trecute am primit o nouă amenințare cu bătaia. Mara a suportat un accident cu bicicleta în 2016. Era în grija tatălui ei. Tatăl ei a lăsat-o în grija rudelor, iar rudele au avut ghinion. Copilul meu s-a ales cu o leziune monstruoasă la picior. Până aici pot înțelege și pot scuza persoanele prezente. Ce a urmat nu mai înțeleg. Nu am fost anunțată, iar niște persoane, mătușă, unchi și verișor, au mers în locul meu la urgențe. Au decis în locul meu, au semnat în locul meu. I-am urât atunci. În prezent, cu sentimente mai potolite, îi detest.

Rudele consideră că am un comportament nerezonabil, că nu am motive să-i detest. Mara nu a dorit să fiu chemată la spital. Sunt o mamă dură.

Sunt. Sunt o mamă dură, pretențioasă, cu reguli, cu un comportament critic. Jucăriile care le-am ales eu, mama! Jucăriile…? Da, jucăriile care le-am ales eu. Să ne mai gândim, Mara. Jucăriile… Jucăriile pe care, așa-i, scuze, mama.

Nimeni în lumea asta nu decide la urgențe pentru copilul altuia. În familia asta s-a întâmplat. Mama tatălui știe câți copii naște iubita copilului ei, unchiul și mătușa decid la urgențe în locul mamei. Apoi amenință cu bătaia. Pronumele personal tu îi ofensează. Doar dumneavoastră merită faptele lor.

Consideram că cel mai dificil este să-ți crești stima de sine. Desăvârșirea educației întâmpină la fel de multe greutăți. În lumina celor prezente, duc o nenorocire copleșitoare pe umeri: să asist în viața Marei la niște persoane detestate de mine și plăcute de ea. Am învățat-o pe Mara că mama, tata și fata sunt un cerc. Cercul admite perfecțiunea. Pe chipul ei, mama cu nasul și tata cu ochii nu or să se despartă niciodată.

În cercul ăsta caută să-și facă loc persoane neinvitate.

În orice circumstanță, rămân fidelă îndemnului: să râdem înainte de toate.

Mai întâi a fost Unu

De 25 oct., 2016 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

flvn8930Îmi pare că a devenit clar ce fel de blog construiesc. Scriu texte din nevoia de apartenență. Să fac parte din ceva mai mare. M-am concentrat mult pe necesitățile feminine.

Apăr după putințe drepturile femeilor. Am texte care vorbesc despre avort ca decizie a femeii, texte despre libertate sexuală, texte despre fericirea femeilor fără acceptarea unui bărbat agresiv.

Am încercat să mă transform într-o voce care rostește adevăruri inconfortabile. Dragul de femei nu m-a oprit din a le sublinia și defectele. Azi o să mă opresc asupra unei apucături feminine. Ați observat că există printre noi, cele de sex feminin, o categorie aparte de muieri. Le numesc muieri și pun în acest nume dezaprobare.

Muierile astea au descoperit o metodă de a ține un bărbat lângă ele comentând în chip răutăcios despre celelalte. Discuțiile se desfășoară seara în pat, în bucătărie la un pahar de vin, vara la o terasă; câteva exemple pe care le-am inventat. Nu povestesc despre cineva anume. Mi-ar fi mai ușor.

Cum procedează? Povestesc în primă fază o întâmplare cu o femeie anume. Paranteză. De obicei femeile criticate sunt frumoase. Revin. Întâmplarea conține fapte condamnabile. De exemplu: femeia care e subiect de bârfă are o aventură cu un bărbat însurat. Muierea care povestește cap la cap cu partenerul livrează un adevăr care o ajută pe ea să primească atenție și aprecieri prin comparație.

Primul contact cu un asemenea comportament am avut în facultate. Atunci am trecut cu vederea, eram prea ocupată cu examenele, cărțile de joc, ieșirile prin club. În plus, îmi lipsea puterea observației și a experienței. În anii de după universitate, am ajuns din nou în jurul muierilor. Un semnal de alarmă m-a cuprins. Am realizat că nu e vorba de un caz izolat, o fătucă nesuferită din facultate, ci de o atitudine adoptată de multe femei nesigure pe ele.

Nesiguranța le-a pus la dispoziție critica ca o armă de apărare. Uite ce fustă scurtă are, e o penibilă. Râde așa tare în public, se face de rușine. În fiecare săptămână iese cu fetele în club, asta e mamă?! Folosește rujuri stridente. S-a operat, are ditamai silicoanele.

Muierea pune idei în capul unui bărbat. E conștientă de dorința lui sexuală pentru femeia cu silicoane și o suprimă prin reactivarea convențiilor. Pentru a întemeia o familie e nevoie de o femeie cu principii asemănătoare bunicilor noastre: hrănește bărbatul, spală-l, treci în dormitor când are el chef.

O să mai explic aici. Tocmai m-am pus pe tavă pentru a fi judecată. În relația mea, e cel mai bine să vin cu exemple din zona mea de confort, gătesc, spăl și trec în dormitor. Adaug că nu-mi revine în totalitate sarcina de a găti sau spăla. Consider că asta își dorește orice femeie educată, să nu simtă că menajul este exclusiv responsabilitatea ei. Să nu ai chef nu poate fi rostit lângă un bărbat primitiv.

Bărbatul primitiv profită de femeile cu o gândire liberă până la însurătoare. La vremea când scoate un inel dintr-o cutie a regândit calitățile femeii. El dorește o nevastă. Nevasta nu e femeie. Nu. Am auzit rostind lângă mine că nevastă îți iei o proastă care să nu comenteze.

Nevasta, lipsită de dreptul de a comenta, vine cu apucătura de a povesti despre celelalte. Iar celelalte greșesc, au aventuri de o noapte, se distrează cu bărbați însurați, pleacă cu fetele în concedii, consumă alcool și folosesc cuptorul completare pentru dulapul neîncăpător de pantofi.

O apucătură urâtă, cum am scris. Toți ne dorim să iubim și să fim iubiți. Personalitatea, caracterul, educația și defectele ne diferențiază. Dar virginele, plictisitoarele sau habotnicele nu-ți asigură neapărat o familie. Imaginea nu e același lucru cu simțirea.

Oamenii sunt plini de emoții. O relație între un bărbat și o femeie ține de muncă. Fiecare dintre ei își construiesc un caracter comun. Se întâmplă de puține ori să întâlnești cea mai potrivită persoană. Cum cea mai potrivită personă ține și de moment. Atenție și la momente, dacă le permiteți să treacă, s-ar putea să nu mai revină niciodată.

Unu plus unu fac doi. Doi ține de respectarea lui unu.

Mai întâi a fost Unu.

El a devenit ei

De 4 dec., 2013 2 Trăiri afective ale mele , , , 0

Îmi place ideea de destin, o găsesc oarecum romantică. O găseam romantică în adolescență când visam la dragoste și la el.
Din adolescență până azi, el a devenit ei, iar dragostea a devenit. Ce? Momente, momente unice, momente de neuitat, momente kodak pe care le am atârnate pe unii pereți ai casei.
Bănuiesc că am un ton ușor pesimist. Asigur pe oricine însă că ființa mea nu aparține categoriei de femei dezamăgite în dragoste. Descriu o femeie răsfățată de tot ce presupune iubirea bărbatului.
Păstrez totuși în atitudine o nemulțumire. Mi s-a spus, în repetate rânduri și de diferite persoane aparținând ambelor sexe, că nici un bărbat nu mă va mulțumi vreodată.
Uneori mi-am permis reacția de moment și am contrazis, alteori am zâmbit condescendent, rareori am suspinat.
Viața mea de cuplu descrie un parteneriat, eu și tatăl fetiței mele suntem parteneri. Îmi pare sincer rău dacă unele femei nu înțeleg aceste rânduri. Sau unii bărbați. Parteneriatul în cuplu semnifică sau pur și simplu mustește de semnificații. Alături de un partener niciodată nu ceri voie sau nu ți se permite, alături de un partener te consulți.
Asemenea multor femei, și eu am fost crescută pentru căsătorie. Mamanu, chiar și tata aduceau de multe ori în discuție ziua nunții, cum va fi, cum se va organiza, în ce farfurii vor mânca nuntașii. Îmi amintesc acum că tata și-a exprimat chiar dorința ca măcar una dintre fete să aibă o nuntă țărănească, în cort, cu castroane de pământ și linguri de lemn.
Nu s-a întâmplat.
Ieri sau alaltăieri parcă, m-am surprins convingându-mă să nu fac niciodată acest pas. Nu port în mine dorința de a ajunge doamna bărbatului, dar toată ființa mea urlă că este egala bărbatului.
De pe această egalitate, miorlăi la filmele romantice. Îmi șterg ochii cu ciudă și cu rușine. Nu există el, există ei, nu există unicul, ci cel mai potrivit. Pentru prima dată, gradele de comparație au sens, în rest sunt fără sens și se folosesc în cele mai neinspirate situații. O mama nu are niciodată cel mai frumos copil.
Așadar, am fost crescută pentru căsătorie, pentru supunere, pentru bărbat. Am eșuat la toate cerințele. Credeam cumva că din egoism mi-am dezvoltat individualitatea, dar m-am înșelat.
Tot ce sunt azi, tot ce manifest azi stă în acțiunile mele. Am acționat în viața mea. Mi-am satisfăcut curiozități, am pus întrebări, am gândit, nu m-am supus, am pierdut uneori, am suferit alteori, am provocat dureri câtorva persoane.
Îmi pare rău pentru unele dureri, dar constituie acum lecțiile mele, lecții din care încă trag învățăminte.
Prezentul mă ascultă uneori cum îmi repet lecțiile cu voce tare, așa cum procedam la școală, după ce învățam o lecție, mă plimbam prin camera cu caietul, coperți verzi dacă era de geografie, sau maro dacă era de istorie.
Cu voce tare.
Azi îmi spun cu voce tare că asta sunt, asta, nu alta și pot merge mai departe cu ceea ce sunt sau pot să bat pasul pe loc încercând o experiență negativă a ceea ce nu sunt.
Fiecare să fie, doar să fie.