E liniște în casă, dar nu-mi aud gândurile. Nu le aud sau nu le am?! Nu reușesc să le adun. Salcia de la fereastră se îndoaie de la vânt. Oare vântul care bate la Timișoara se înfrățește cu vântul urlător de pe dealurile de la Severin?! Le-am ascultat pe ambele. Vântul de la Schela povestește cum s-au născut zeii. Asta e senzația. Credințele oamenilor șuierate și împrăștiate de vânt.

Care sunt credințele mele? M-am născut într-o familie de ortodocși. Am crescut și am înlocuit credința cu știința. Mi se potrivește mai bine. Să calc pe pământ tare, să urmăresc faptele, să discut pe baza dovezilor. N-am renunțat la povești. De aceea am citit mult și am aprofundat mai puțin istoria religiilor.

Oamenii au nevoie de povești. Oamenii au nevoie de un tată protector. Vântul de pe dealurile de la Schela conține povești. O poveste sunt și eu. Pigmalion a fost un sculptor iscusit. Și-a sculptat femeia ideală și s-a îndrăgostit de ea deoarece nu a putut să găsească o femeie pe care s-o iubească. Zeița Afrodita a dat viață statuii, iar Pigmalion a trăit fericit cu sculptura-femeie. Eu mi-am creat propria religie. În locul tatălui am așezat momentele fericite ale vieții. Către ele revin și revin când mă doare corpul sau sufletul, când nu dorm de frica morții.

Religia mea ține de conviețuirea în echilibru a părților mele bune și părților mele rele. Sunt bună cum sunt și rea. Sunt rea cum sunt și bună. Prefer, în conversații aleatorii, să mă exprim cu corect în loc de bun. De la scriitorul John Fowles am deprins formularea.

Copiii, Mara și Mateiu, țin de partea mea bună. Îngrijirea lor a răscolit adeseori partea rea. M-am străduit mereu să aleg corect. Una dintre credințele mele se numește corectitudine.

Ține de corectitudine să îmbătrânesc și să le cedez locul în lume. Îmi imaginez un recipient. Îl personific. Eu sunt acel recipient plin de iubire. Să-i iubesc până le cresc aripile să zboare. Să trăiesc până în ziua conștientizării lor că apropierea de soare topește ceara de pe aripi. Povestea lui Icar mă ajută să-i învăț despre pericole.

E periculos să refuzi îmbătrânirea. Ne împotrivim privilegiului de a fi vii. În acest colț de lume ne împotrivim. Siria, Iraq-ul, Palestina nu-și permit acest lux. Câteva exemple din lumea largă.

Pentru Mara și Mateiu am decis să îmbătrânesc. Mă joc ascunsa cu moartea, dar fără bisturiu, botox și colagen. Folosesc mișcarea, lectura, mâncarea sănătoasă, certurile, râsul.

Tot o joacă, dar în cadrul proiectului #poartariduri, a fost și sesiunea foto cu Flavius Neamciuc. Am adăugat proiectului, pe lângă femeile îngrijite, câteva chipuri candide de copii. Priviți.

Foto: Flavius Neamciuc