Îmi propusesem, în agenda mea imaginară, să scriu despre ziua petrecută la Berlin săptămâna trecută. M-am răzgândit. În urmă cu 11 ani am vizitat pentru prima dată Berlinul și ca orice turist am bifat punctele de atracție. Miercuri, când i-am călcat din nou străzile, m-am descoperit o cu totul altă persoană.

M-a strigat la un moment dat Flavius Neamciuc pentru a-mi face o fotografie. Poze de turist, Dunia, hai să ai câteva! Clickul aparatului a declanșat conștientizarea procesului meu lung și obositor de maturizare.

În urmă cu 11 ani mă apropiam cu pași repezi de despărțirea de tatăl Marei. Așa că am numărat. Un deceniu s-a scurs de la vizita unei tinere femei în compania unei prietene și vizita unei femei adulte în compania copilului și a tatălui copilului. Concluzia? Dețin o calificare nouă. Să povestesc pe blog despre conviețuire.

Conviețuirea în cuplu o fi mai plictisitoare ca despărțirea, dar un deceniu mă recomandă. Timpul și compromisul capacului ridicat de la wc m-au recomandat în ochii mei să deschid această ușă.

Încep prin a mărturisi că aș putea fi o persoană nouă pe de-a-ntregul. Tatăl lui Mateiu a intrat în viața mea imediat. N-am stat singură după despărțire cum de altfel recomand tuturor părinților în situații similare. N-am stat pentru că m-am îndrăgostit, iar scânteia nu se programează. Vine, arde, pârjolește, și cu puțin noroc se instalează plictisitoarea, enervanta, durabilă conviețuire.
Dacă tatăl lui Mateiu ar mai fi întârziat? Momentul nostru a coincis cu o coliziune între reprezentările vieții. La 32 de ani am schimbat partenerul, casa, prietenii. Rememorând acum, percep acel moment ca o expulzare. Viața veche nu m-a mai suportat.

Dacă tatăl lui Mateiu ar mai fi întârziat nu ar mai fi cunoscut nici un aspect din fosta mea viață. Consider că relațiile începute după 40 de ani închid părți din noi pentru totdeauna pentru celălalt. Oricât ai povesti și cum ai povesti, livrezi o poveste. Tu cari povestea. Tu spui povestea. Celălalt își face o idee după poveste. Povestea nu este ideea. Platon all over again.

Mă bucur că Făt Frumos a avut acces și la fosta viață. Îmi oferă o anumită continuitate a persoanei care am fost devenită ceea ce sunt. Iar eu de trecut nu pot să mă despart definitiv.

O să descoperiți, de acum înainte, articole despre femeia adultă într-o relație de parteneriat. Luptele duse în spațiul de conviețuire or să fie preferatele mele. Ce debușeu incredibil pentru a-mi suporta frustrările legate de responsabilitățile fiecăruia din casă, în special cele nerespectate.

Deja mă simt mai bine și zâmbesc. Poate blogului și datorez enorm din așa considerata mea sănătate mintală.

Aveți ceva de împărtășit cu mine?

Foto: Flavius Neamciuc